0-186-dtz.jpgStocul de spaţii comerciale în capitală se va dubla în următorii doi ani până la o suprafaţă de 245.500 metri pătraţi, deoarece în acest interval vor fi date în folosinţă proiecte mari de centre comerciale, arată un studiu publicat de compania DTZ Echinox.

'Proiectele aflate în derulare în perioada 2007 şi 2009, indică o creştere de trei ori a centrelor comerciale de tip mall în capitală în următorii ani faţă de stocul actual. În prezent, ponderea spaţiilor comerciale înregistrată în capitală este de 0,07 mp pe cap de locuitor, considerabil mai mică decât rata înregistrată în oraşe din ţări ale Europei Centrale şi de Est', a precizat Adriana Neagu pentru NewsIn.

Chirii în scădere, în 2007

Potrivit acesteia, chiriile spaţiilor comerciale din Bucureşti au înregistrat o uşoară scădere în acest an, de la 32 euro mp/lună în 2006 la 25 euro mp/lună în acest an, datorită creşterii ofertei de spaţii comerciale, dar şi a proiectelor ample aflate în derulare. Până la orizontul lui 2009 urmează o perioadă de stabilizare a chiriilor, mai estimează DTZ.

Zone ale capitalei care duc lipsă de noi spaţii comerciale sunt Bulevardul Magheru, Calea Victoriei şi Calea Dorobanţilor, dar şi alte zone de lângă Bulevardul Moşilor, unde chiriile depăşesc 100 euro pe metru pătrat, se apreciază în studiu.

În prezent, disponibilul de 130.000 de metri pătraţi este alcătuit din Bucureşti Mall, lansat în 1999 de Anchor Group şi Plaza România, lansat de acelaşi dezvoltator în 2004, Unirea Shopping Center, controlat de Nova Trade şi City Mall, lansat în 2005 de Jaguar Development.

Sectorul 6, boom de spatii comerciale

O puternică dezvoltare de spaţii comerciale se va înregistra, în următorii ani, în sectorul 6, unde Modus Properties va ridica centrul comercial Colosseum, de 140.000 de metri pătraţi, iar compania germană ECE Projekmanagement va construi segmentul comercial al proiectului Sema Parc, de 100.000 de metri pătraţi.

De asemenea, o creştere importantă a spaţiului comercial se va înregistra şi în sectorul 1, unde se construieşte Băneasa Shopping City, de 65.000 de metri pătraţi (în cadrul proiectului Băneasa), centrul comercial Promenada, care va fi dezvoltat de Raiffeisen Evolution (33.000 de metri pătraţi) şi Galleria Bucharest, construită de către dezvoltatorul israelian GTC.

Potrivit planurilor existente în prezent, o dezvoltare importantă va avea loc în sectorul 5, unde grupul britanic Mivan va construi Liberty Mall (până în 2008) de 26.000 de metri pătraţi, se mai arată în studiu. Tot în sectorul 5 compania Africa Israel va construi Cotroceni Park, care va avea 53.000 de metri pătraţi, iar Plaza Centers pregăteşte Metropola Center până în 2010.

Bucureşti Mall, extins cu 8.000 metri pătraţi

În sectorul 3 al capitalei, dezvoltatorul Anchor Group va finaliza, în 2007, extinderea Bucureşti Mall cu 8.000 de metri pătraţi, iar dezvoltatorul Trigranit va construi Esplanada, până în 2010.
De asemenea, dezvoltatorul EMCT va construi în sectorul 4, până în 2009, centrul comercial Sun Plaza, care va avea 76.600 de metri pătraţi.

Sursa

19 February 2007