Guvernul spaniol se pregăteşte să vândă un mic palat, construit acum 100 de ani, situat în centrul cartierului de business din Madrid, în cadrul unui proiect de valorificare a 100 de proprietăţi imobiliare premium, scrie Bloomberg, citand surse apropiate dosarului.

27921-palat-secular-scos-la-vanzare-de-guvernul-spani.jpgPalatul Castellana 19, construit în 1903 şi utilizat , printre altele, ca sediu al autorităţii de reglementare a pieţei de capital din Spania, va fi vândut, şi nu închiriat sau concesionat, a precizat sursa citată. Proprietatea a fost evaluată în anul 2010 la 28,7 milioane euro, înainte ca agenţia de reglementare a bursei să se mute într-un alt sediu.

Guvernul de la Madrid a anunţat în luna octombrie că a selectat 100 de proprietăţi imobiliare care ar putea fi vândute până la sfârşitul anului 2016. Majoritatea situate în Madrid, proprietăţile ar urma să fie vândute sau concesionate pe perioade de până la 30 de ani, a spus sursa citată. Spania încearcă să valorifice mai bine proprietăţile imobiliare ale statului, pentru a evita încheierea unui acord de finanţare externă după modelul celor semnate de Grecia, Portugalia şi Irlanda.

Alt palat din Madrid, deţinut de Ministerul Economiei şi Finanţelor, urmează să fie concesionat. Imobilul, protejat ca monument istoric, a fost construit în 1920. Proprietatea a fost cumpărată de stat în 1928 şi a devenit în 1952 sediul bibliotecii Consiliului Naţional de Cercetare din Spania. Contactat de Bloomberg, un reprezentant al Ministerului Bugetului de la Madrid a declarat că autorităţile lucrează încă la proiectul de valorificare a proprietăţilor şi nu au luat o decizie privind activele care vor fi vândute.

Economia spaniolă trece prin cea de-a doua rundă de recesiune din ultimii trei ani, guvernul încercând să reducă deficitul bugetar şi costurile de finanţare. Cabinetul condus de premierul Mariano Rajoy a anunţat în luna septembrie cel de-al 5-lea pachet de măsuri de austeritate, economiile totale vizate până la sfârşitul anului 2014 totalizând 150 miliarde euro, sau 15% din PIB.

Deficitul bugetar al Spaniei este proiectat la 6,4% din PIB pentru 2014, faţă de o ţintă de 2,8% cerută de Uniunea Europeană. "Consolidarea fiscală nu a progresat aproape deloc în primele opt luni din 2012", a precizat miercuri Comisia Europeană, referitor la situaţia Spaniei. Statul spaniol are peste 40.000 de proprietăţi imobiliare numai în provincia Madrid, excluzând clădiri deţinute de stat, secţii de poliţie, sedii ale agenţiilor de asigurare socială şi fiscale şi muzeele care aparţin Ministerului Culturii, potrivit unui studiu realizat în anul 2010 de o firmă de consultanţă imobiliară din capitala Spaniei. Guvernul ar putea obţine 2,87 miliarde euro dacă ar renova şi vinde proprietăţi de 777.000 metri pătraţi adecvate pentru utilizarea ca spaţii de birouri, se spunen raport .

 

Sursa

8 November 2012