Gradul de acoperire a asigurării obligatorii a locuinţelor va fi de aproximativ 7,4% în primul an de la startul programului, rezultat sub aşteptările iniţiale, în condiţiile în care vor fi încheiate circa 620.000 de poliţe, a declarat pentru NewsIn preşedintele PAID, Marius Bulugea.

19573-house-insurance-for-landlords_26711600.jpgLa 15 iulie se împlineşte un an de la startul programului de asigurare obligatorie a locuinţelor, care a fost dat oficial la 15 iulie 2010. În România sunt circa 8,4 milioane de proprietăţi cu destinaţia de locuinţe.

"Până la sfârşitul lunii iunie au fost încheiate aproximativ 585.000 de poliţe de asigurare obligatorie a locuinţelor. Ritmul de emitere a crescut în luna iunie la circa 3.000 poliţe pe zi, de la 750 - 1.000 de poliţe încheiate zilnic în mai. Cu toate acestea, subscrierile sunt sub estimările noastre. Pe 15 iulie, la un an de la startului programului, ar putea fi aproximativ 620.000 de locuinţe asigurate", a menţionat preşedintele Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor (PAID), Marius Bulugea.

Preşedintele PAID consideră că una dintre cauzele care a condus la o rată scăzută a asigurării în primul an este amânarea aplicării amenzii cu şase luni, de la 15 ianaurie 2011 la 15 iulie.

Bulugea a atras atenţia că proprietarii care nu îşi asigură locuinţa nu vor beneficia de niciun sprijin din partea statului în cazul în care le este distrusă casa în urma unei calamităţi naturale. Totodată, proprietarii care nu îşi asigură locuinţele riscă o amendă cuprinsă între 100 şi 500 lei, care este aplicată de primarul localităţii respective.

"Pot exista situaţii în care primarii să nu aplice această amendă, în condiţiile în care o parte dintre proprietarii localităţii respective nu se asigură, preferând mai întâi să îi conştientizeze asupra importanţei asigurării, să le trimită un avertisment şi apoi să le aplice amenda. Proprietarii neasiguraţi nu vor primi despăgubiri după producerea unei calamităţi naturale. Însuşi faptul că proprietarul rămâne neasigurat aduce repercusiuni mai grave decât aplicarea amenzii, pentru care legea nu face un scop în sine", a explicat Bulugea.

Poliţa de asigurare obligatorie acoperă trei riscuri de catastrofă naturală - inundaţii, cutremur şi alunecări de pământ.

PAID a fost înfiinţat în toamna lui 2009 de 13 companii de asigurări: Groupama Asigurări, Astra Asigurări, Platinum Asigurări, Uniqa Asigurări, Generali Asigurări, Ardaf, EuroIns, Carpatica Asig, Grawe România, Credit Europe Asigurări, ABC Asigurări, Certasig şi City Insurance. Astra, Platinum şi Groupama deţin fiecare câte o participaţie de 15% din capitalul social, nivel maxim admis de lege.

Prima obligatorie este de 20 euro în cazul locuinţelor tip A (care au structura de rezistenţă din beton armat, metal ori lemn sau cu pereţi exteriori din piatră, cărămidă arsă sau din orice alte materiale rezultate în urma unui tratament termic şi/sau chimic) şi de 10 euro în cazul locuinţelor tip B (cu pereţi exteriori din cărămidă nearsă sau din orice alte materiale nesupuse unui tratament termic şi/sau chimic).

Suma maximă asigurată este de 20.000 euro pentru locuinţele de tip A şi de 10.000 euro pentru cele de tip B.


Sursa

4 July 2011