Activitatea imobiliară din Oradea este mai însufleţită faţă de anul trecut, lucru ce a fost posibil numai printr-o diminuare continuă a preţului. Proprietarii au înţeles situaţia din piaţă şi au mai coborât pretenţiile. Pe de altă parte, segmentul pădurilor şi terenurilor arabile nu a fost atins de criză, preţul nesuferind modificări importante.

19726-primaria_municipiului_oradea.jpgNumărul tranzacţiilor imobiliare a crescut faţă de anul trecut, dar numai pentru că a mai scăzut preţul cerut de proprietari. Aceştia au înţeles, într-un final, că deblocarea sectorului imobiliar depinde numai de disponibilitatea lor de a negocia.

„Se poate vorbi despre o îmbunătăţire faţă de anul trecut, dar discutăm de nişte preţuri sensibil mai mici faţă de 2010, cu măcar 20%. Datorită acestei scăderi, a crescut uşor şi numărul tranzacţiilor. Oricum, numărul tranzacţiilor a scăzut cu aproximativ 60-70%, comparativ cu perioada de vârf (2007-2008). Dacă discutăm de apartamente, acestea probabil că sunt la 60% din valoarea la care erau acum trei ani, iar dacă vorbim de terenuri - sunt proprietari care solicită chiar şi 20% din preţul cerut în 2007-2008" afirmă Valentin Catana, director general al agenţiei imobiliare Casa Regal.

Prima Casă - principala modalitate de plată

Programul „Prima Casă" este un alt motiv pentru care se mişcă lucrurile pe piaţa apartamentelor. Cât timp a fost blocat, numărul tranzacţiilor a fost semnificativ mai mic. Momentan, mai mult de jumătate dintre cumpărătorii de apartamente se folosesc de programul guvernamental.

„Tranzacţiile de apartamente sunt stimulate de programul Prima Casă. Mai mult de jumătate dintre clienţi plătesc cu ajutorul programului guvernamental" declară Nicoleta Focaciu, agent imobiliar în cadrul Bruken Real Estate.

„Programul „Prima Casă" este principala modalitate de plată în cazul cumpărătorilor de apartamente. Peste jumătate dintre clienţi achită cu ajutorul programului guvernamental, pe când clienţii care plătesc cu bani cash sau alte tipuri de credite reprezintă aproximativ 40% din piaţă" întăreşte directorul Casa Regal.

Preţ mediu al apartamentelor din Oradea:

• Garsonieră - 20.000-25.000 euro
• Apartament cu două camere - 30.000-35.000 euro
• Apartament cu trei camere - 35.000-40.000 euro
• Apartament cu patru camere - 40.000-45.000 euro

În general, apartamentele centrale sunt mai scumpe cu aproximativ 10% faţă de cele din zonele mărginaşe ale oraşului, în funcţie de particularităţile fiecărei proprietăţi, de îmbunătăţiri, şi, mai ales, de zonă. Cele mai căutate cartiere de blocuri sunt Centrul Civic, cartierul Decebal (în special piaţa Creangă) şi Rogeriu.

Situaţia nu este atât de roz în ceea ce priveşte proprietăţile mai scumpe. Imobilele cu valori mari sau poziţionate central încă nu sunt atractive pentru clienţi, deşi preţul a scăzut dramatic în ultimii ani. Cel mai bun cartier de case este în zona centrală a oraşului, care nu are o denumire clară, dar este cel mai scump din oraş.

„Cel mai inactiv segment este cel al proprietăţilor de lux, cu toate că preţul de vânzare a scăzut destul de mult" continuă Valentin Catana.

Piaţa terenurilor este foarte dinamică

Este clar că apartamentele se vând datorită programului Prima Casă, dar se fac tranzacţii inclusiv pe segmentul de terenuri situate intravilan, terenuri cu destinaţie rezidenţială. Conform agenţilor imobiliari orădeni, mai sunt terenuri libere în zona ultracentrală, pe dealurile Oradiei şi, mai ales, la periferia oraşului, în comunele învecinate.

„Un metru pătrat în zona ultracentrală costă cam 100-150 euro, iar acelaşi tip de teren se vindea cu 400-450 euro/mp în perioada de boom imobiliar. Spre periferie, se vând terenuri cu 15-20 euro/mp, astfel că parcele de 500 mp se dau cam cu 7.000-8.000 euro" informează reprezentantul Casa Regal.

O situaţie mai deosebită este în zona tranzacţiilor de păduri şi terenuri agricole. Segmentul acesta nu a fost foarte afectat de criză - preţul nu a scăzut mai deloc, iar activitatea a rămas constantă.

„Pe partea de tranzacţii de păduri şi terenuri arabile, lucrurile sunt mulţumitoare, activitatea este cam la fel ca anul trecut. Investesc atât persoane fizice, cât şi companii, acestea din urmă având o pondere mai mare. Preţul se menţine, nu prea a scăzut faţă de acum trei ani" susţine Florian Drăghici, director de marketing la Gabrian Imobiliare.

• Un hectar de pădure costă între 2.000 şi 4.000 euro
• Un hectar de teren arabil are preţul între 1.200 şi 2.200 euro

Apartamentele centrale se închiriază mai greu

Închirierile sunt şi vor fi mereu la mare căutare, Oradea nefăcând excepţie de la această regulă. Conform agenţilor orădeni, cele mai căutate apartamente sunt cele din zone semicentrale.

„Chiriaşii evită locuinţele din zonele centrale, din cauza lipsei locurilor de parcare şi a chiriei ridicate" afirmă reprezentantul Bruken Real Estate.

Preţul mediu de închiriere:

• Garsonieră - 120-150 euro/lună
• Apartament cu două camere - 200-250 euro/lună
• Apartament cu trei camere - aproximativ 300 euro/lună

Află cât te costă să stai în gazdă pe litoral anul acesta


15 July 2011