Ozer Construction, una dintre cele mai renumite companii de construcţii care au activat pe piaţa locală în ultimii zece ani, se confruntă cu mari probleme în procesul de insolvenţă, în care se află de anul trecut. În ultimele luni, o parte importantă a creditorilor companiei s-au declarat nemulţumiţi de activitatea administratorului judiciar. De partea cealaltă, administratorul judiciar se declara nemulţumit de activitatea firmei Ozer şi a administratorului special. În cele din urmă, administratorul judiciar a fost schimbat de Curtea de Apel Bucureşti.

15587-belleview_sinaia.jpgAcuze grave la adresa fostului administrator

Cei de la Ozer amintesc decizia Curţii unde se menţionează înstrăinarea de către administratorul judiciar a unor bunuri care sunt proprietatea debitoarei şi intenţia de a înstrăina către terţi bunuri care erau proprietatea creditorilor constructorului precum şi remiterea către terţi, cu titlu de restituire a unor bunuri fără verificarea drepturilor terţilor de a obţine restituirea acestora.

Tot în decizia Curţii se pomeneşte - susţin cei de la Ozer - de utilizarea de către administratorul judiciar, fără drept şi fără cunoştinţa debitoarei a ştampilei societăţii debitoare, prin aplicarea fără drept a acesteia pe documente întocmite de prepuşi ai administratorului precum şi stabilirea eronată a preţurilor pentru contractele încheiate în temeiul dispoziţiilor art. 931 din Legea nr. 85/2006 (prin raportare eronată la cursul de schimb aplicabil). Printre celelalte abateri ale administratorului judiciar invocate de Curte sunt şi imprimarea voită a orientării procedurii spre intrarea în faliment a societăţii debitoare, susţine constructorul.

Activitatea administratorului judiciar a avut parte de multe contestaţii, aspecte aproape fireşti în procesele de insolvenţă locale. Au existat şi creditori care au respins cuantumul onorariul administratorului. În plus, a mai fost o încercare de înlocuire a Global Insolvency, în vară, dar fără rezultat.

„Până la data formulării cererii de înlocuire, 31 mai 2010, fostul administrator judiciar Global Insolvency SPRL a încheiat doar un număr de 43 de contracte de vânzare-cumpărare, refuzând să dea curs tuturor cererilor de încheiere a contractelor de vânzare-cumpărare formulate de promitenţi-cumpărători care îndeplineau condiţiile prevăzute de art. 931 din Legea nr. 85/2006", susţin cei de la Ozer.

Acuze la adresa Ozer

Într-un raport emis la începutul lunii august, administratorul judiciar a amintit că debitoarea şi-a cerut insolvenţa, cu declararea intenţiei de reorganizare, în aşa fel încât debitoarea şi-a păstrat dreptul de administrare. Debitoarea ar fi trebuit astfel să desfăşoare în această perioadă una din activităţile declarate în obiectul de activitate sau să propună modificarea/completarea actului constitutiv şi să introducă alte obiecte de activitate care să permită desfăşurarea unei activităţi curente. Mai precis, Ozer ar fi trebuit să desfăşoare activităţi de construcţii civile, instalaţii electrice, sanitare şi dezvoltare, promovare imobiliară. Problema a fost că debitoarea nu a desfăşurat niciuna din activităţile declarate care urmau a fi desfăşurate, susţinea Global în raport.

„Activitatea debitoarei din 2010 generează în continuare pierderi. Veniturile contabile au fost generate în proporţie de 99,99% de contractele de vânzare cumpărare semnate de administratorul judiciar", susţinea administratorul judiciar în august. Mai mult decât atât, Global susţinea atunci că debitoarea va înregistra în continuare pierderi contabile întrucît "nu a făcut dovada reorientării sale către noi servicii şi activităţi mai profitabile/actuale".

Ozer susţine însă că de la intrarea în procedura insolvenţei, societatea a reluat lucrările la Blocul A în vederea racordării acestuia la utilităţi, în paralel cu acestea fiind efectuate şi lucrări de remediere, deci nu ar fi stat chiar degeaba. Global Insolvency a precizat în raportul din august că a susţinut reorganizarea societăţii şi că niciun moment pe parcursul desfăşurării activităţii nu a avut şi nu a făcut vreun gest care să însemne contrariul.

Din cele de mai sus reiese extrem de clar că afirmaţiile venite din partea Ozer şi a Curţii de Apel se bat cap în cap cu ceea ce susţin cei de la Global Insolvency. Curtea de Apel a ales să dea câştig de cauză firmei de construcţii.

Trecut glorios, prezent în ceaţă

Ozer Construction a intrat pe piaţa românească acum zece ani. Firma turcăa construit, printre altele, fabrica Efes Pilsen, Centrul Comercial Bucureşti Mall, clădirile de birouri Europe House, America House, MecanoImportExport, Ansamblul Rezidenţial Green Dream.

Ozer Construction SRL a început în 2007 construcţia la Ansamblul Rezidenţial Belleview Sinaia. Ansamblul din Sinaia cuprinde două blocuri cu un total de 344 de apartamente. La data intrării în insolvenţă, Blocul A era finalizat însă fără lucrările de instalaţii sanitare, termice electrice şi de gaze. Blocul B se afla la stadiul de structură deschisă, ridicată până la penultimul etaj proiectat.


Sursa

10 December 2010