Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Ovidiu Silaghi, a declarat vineri că în conturile ministerului pe care îl conduce a găsit foarte puţini bani pentru reabilitarea şi dezvoltarea reţelei de drumuri naţionale şi autostrăzi.

25089-ovidiu_silaghi_44591200.jpgEl a dat exemplul lucrărilor de la autostrada Transilvania şi a explicat faptul că nu a putut achita, în totalitate, către compania americană Bechtel sumele de bani aferente lunii mai.

"În luna mai trebuia să plătim o factură de 240 milioane şi am găsit în conturi doar 90 milioane", a explicat ministrul, aflat în comuna vrânceană Andreiaşu de Sus.

Ministrul a mers în această comună pentru a vedea calamităţile produse pe DN 2M (Focşani- Andreiaşu de Sus) de apele învolburate ale râului Milcov, care au distrus o porţiune din carosabil.

"Vom face lucrările de reparaţii aici, dar nu ştiu ce soluţii vom avea pentru repararea drumului. Sper să reuşim să găsim banii la rectificare", a spus ministrul.

În ceea ce priveşte reabilitarea DN 2D ministrul a explicat că pentru continuarea lucrărilor pe parcursul acestui an se va face o anexă la contractul de execuţie, urmând ca lucrările să fie decontate în următorul exerciţiu bugetar.

Referindu-se la guvernarea PDL, Silaghi a afirmat că au existat miniştri 'care au băgat contracte în buzunar'.

"La Bihor a fost semnat un contract, iar acum ministrul Dezvoltării caută contractul şi nu-l găseşte nicăieri", a explicat Ovidiu Silaghi.

Ministrul Transporturilor a vizitat mai multe drumuri naţionale din Vrancea. El a mers pe DN 2 D (Focşani - Târgu Secuiesc) şi pe DN 2 M (Focşani Andreiaşu). În această după amiază ministrul va ajunge şi pe DN 2N (Focşani Dumitreşti).

 

Sursa

2 iunie 2012