Orice suprafata de teren poate fi scoasa din circuitul agricol  
Curentul - 23.09.2005
 

Ca urmare a publicarii Regulamentului din 07/09/2005 in Monitorul Oficial nr. 847 din 19/09/2005 privind continutul documentatiilor referitoare la scoaterea din circuitul agricol a terenurilor, in vederea realizarii unor investitii, vor putea fi scoase din circuitul agricol chiar si terenuri cu suprafete mai mari de 100 de hectare. Regulamentul prevede tarife modeste pentru verificarea documentatiei de catre organismele abilitate, atat in functie de suprafata in cauza, cat si de viteza pe care o doreste cel interesat, maximum fiind de doar 30 milioane de lei vechi.

Scoaterea terenurilor din circuitul agricol se va simplifica mult o data cu intrarea in vigoare a noilor norme, urmarindu-se facilitarea realizarii unor investitii industriale. In intravilanul localitatilor, amplasarea constructiilor de orice fel se face conform prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicata, in timp ce o serie de constructii, precum cele destinate investitiilor cu caracter industrial, prevazute la art. 91 din aceasta lege, vor putea fi amplasate si pe terenuri situate in extravilanul localitatilor, in special pe cele cu folosinte neagricole sau cu folosinte inferioare si slab productive.

Terenurile de peste 100 de hectare se scot din circuit prin hotarare de guvern

Practic, noul regulament permite scoaterea oricarei suprafete de teren din circuitul agricol daca acest lucru este justificat si aprobat, in functie de suprafata, de autoritatile nominalizate a fi competente in acest sens.

Astfel, terenurile cu suprafata mai mica de 1 ha, pot fi scoase, definitiv sau temporar, din circuitul agricol daca nu au lucrari de imbunatatiri funciare, plantatii viti-pomicole si daca se incadreaza in clasele III-V de calitate, prin decizia directorului executiv al Directiei pentru agricultura si dezvoltare rurala, pe baza avizului oficiului de cadastru si publicitate imobiliara. In cazul unor suprafete cuprinse intre 1 si 100 ha, scoaterea definitiva sau temporara a terenurilor agricole din circuitul agricol, in conditiile precizate anterior, se aproba de Ministerul Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale, prin decizie a directorului executiv al Directiei pentru agricultura si dezvoltare rurala, pe baza avizului Agentiei Nationale de Cadastru si Publicitate Imobiliara, acordat prin oficiul de cadastru si publicitate imobiliara.

In cazul suprafetelor care depasesc 100 ha, aprobarea se da prin hotarare a guvernului, cu avizul comun al Ministerului Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale si al Ministerului Administratiei si Internelor, iar achitarea taxelor aferente fondului de ameliorare a fondului funciar se face dupa aprobarea hotararii guvernului.

In cazul terenurilor din extravilan de clasa I si clasa a II-a de calitate, a celor amenajate cu lucrari de imbunatatiri funciare, precum si a celor plantate cu vii si livezi, prin extinderea intravilanului, scoaterea terenurilor din circuitul agricol se face pe baza de studii urbanistice propuse de consiliile locale, cu respectarea conditiilor privind continutul documentatiei, iar aprobarea se da prin ordin al directorului executiv al Directiei pentru agricultura si dezvoltare rurala, pe baza avizului oficiului de cadastru si publicitate imobiliara si al Ministerului Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale.

Oficiul de cadastru, obligat sa elibereze avizul in 10 zile

Dosarul, in functie de situatie, va contine o serie intreaga de documente, care se regasesc enumerate in actul normativ. De data aceasta, legea prevede ca Oficiul de cadastru si publicitate imobiliara trebuie sa elibereze avizul in maximum 10 zile lucratoare de la primirea documentatiei complete, iar Directia pentru agricultura si dezvoltare rurala trebuie s-o verifice si s-o aprobe tot in maximum 10 zile lucratoare de la primirea avizului. In cazul in care cele doua institutii nu respecta termenele in cauza, cei vinovati vor fi sanctionati disciplinar.

Taxe modeste chiar si pentru situatiile de urgenta

Tariful aferent analizei si verificarii documentatiilor este ierarhizat pe trei categorii. Pentru suprafete sub 1 ha, se va plati doar 250 RON, adica 2.500.000 lei vechi, iar in regim de urgenta - 15.000.000 lei vechi. Pentru cazul suprafetelor cuprinse intre 1 si 50 de ha, taxa va fi de 500 RON sau 5.000.000 lei vechi, in timp ce taxa de urgenta urca la 20 milioane lei vechi.

In cazul suprafetelor mai mari de 50 ha, tariful normal e de doar 700 de lei noi, adica 7.000.000 lei vechi, in timp ce tariful de urgenta ajunge doar la 30 milioane lei vechi.Tariful perceput pentru rezolvarea in regim de urgenta, pentru care s-au stabilit termene conform prevederilor prezentului regulament, presupune eliberarea avizelor in termen de 3 zile lucratoare de la depunerea documentatiei.

Tarife egale pentru persoane fizice sau juridice

Din cuantumul tarifului platit de catre cel interesat, 60% va fi directionat in contul Ministerului Agriculturii, in timp ce 40% va intra in cel al Agentiei Nationale de Cadastru si Publicitate Imobiliara. De data aceasta se practica aceleasi tarife atat pentru persoanele fizice, cat si pentru cele juridice.

In cazul reintroducerii terenurilor in circuitul agricol, se va elibera un aviz comun de catre Directia pentru agricultura si dezvoltare rurala si Oficiul de cadastru si publicitate imobiliara, pe baza unei documentatii depuse la Oficiul de cadastru si publicitate imobiliara. In cazul terenurilor pentru care s-a eliberat avizul comun de scoatere din circuitul agricol, taxele achitate pentru fondul de ameliorare a fondului funciar nu se mai restituie.

Petre Porea - Curentul

23 September 2005