Ministrul Agriculturii este determinat să îi sancţioneze pe cei care nu îşi întreţin terenurile pe care le au în proprietate. Aşa cum a ameninţat în numeroase rânduri, se lucrează intens la ordonanţa privind igienizarea terenurilor nelucrate. Ministrul spune că aceasta va ajunge pe masa de lucru a Guvernului în două săptămâni.

22162-igienizare_terenuri_agricole.jpgOrdonanţa ministrului Valeriu Tabără este pregătită deja în detaliu. Acesta ţinteşte categorii vaste cu această schimbare. Nu numai persoanele fizice vor fi afectate, în cazul în care nu îşi îngrijesc terenurile, căci până la urmă, acestea deţin cele mai mici suprafeţe din total. Cu adevărat importantă este responsabilizarea entităţilor juridice.

Sper ca în maximum două săptămâni ordonanţa să fie pe masa de lucru a Guvernului, aceasta fiind în prezent în procedurile de aprobare. Noi nu putem forţa prin lege cultivarea, dar obligăm igienizarea. O astfel de măsură nu duce numai către deţinătorii de terenuri persoane fizice, ci către toţi deţinătorii de terenuri, inclusiv deţinătorii publici. Asta  înseamnă căi ferate, şosele, intravilan, extravilan, absolut tot. (...) În 2011, au fost necultivate în jur de 800.000 de hectare, faţă de 3 milioane de hectare pe care le aveam înainte", a menţionat ministrul.

Tabără a mai spus că sancţiunile vor creşte gradual în fiecare an pentru cei care nu îşi igienizează terenurile nelucrate.

  • Astfel, în primul anamenda va fi de 200 lei/hectar
  • În al doilea an, de 300 lei
  • Şi de 400 lei/hectar începând cu al treilea an consecutiv de contravenţie

Valeriu Tabără a subliniat că, în prezent, există căi de introducere în circuitul agricol, prin arendare sau concesiune.

CITEȘTE ȘI: Terenurile agricole, un segment al pieţei imobiliare ţintit de investitorii străini


22 November 2011