Piatra Neamţ şi Câmpulung urcă rapid în topul localităţilor cu potenţial pentru investiţie de tip „second-home"

Investiţiile imobiliare s-au dovedit până în prezent cele mai profitabile, dar şi cele mai sigure plasamente. Încet, dar sigur se formează o piaţă a caselor de vacanţă, dar şi de „second home", locuinţe pe care proprietarii le achiziţionează, de cele mai multe ori, pentru a obţine profit. Locaţii tradiţionale precum Sinaia sau Buşteni, dar şi altele noi, precum Piatra Neamţ sau Câmpulung, se conturează ca puncte de atracţie majoră ale pieţei imobiliare din provincie. Românii sunt însă interesaţi de investiţii şi în alte ţări.

„În ultimii ani s-a constatat o creştere a numărului de pensiuni şi vile construite pentru circuitul turistic. Având în vedere că sezonul estival pe litoral durează doar patru luni, ponderea cumpărătorilor care se orientează spre o locuinţă de vacanţă este mai mare în cazul locaţiilor montane, mai ales datorită faptului că ele pot fi exploatate tot timpul anului", arată specialiştii Coldwell Banker Affiliates of Romania.

Astfel, localităţile din Valea Prahovei sunt printre cele mai populare ţinte ale românilor care aleg o investiţie de natură imobiliară.

Preţuri cu 30% mai mari pe Valea Prahovei

Se caută în special terenuri care să se preteze la construcţia unei case de vacanţă sau a unei pensiuni. Preţurile loturilor valoroase au crescut însă, numai pe parcursul anului trecut, cu 30-50%. În condiţiile în care Sinaia şi Buşteniul au, oficial, mai puţin de 8.000 de locuri de cazare, micii investori caută să speculeze acest deficit. Cele mai căutate zone sunt, conform datelor agenţiei Coldwell Banker, Braşov, Sinaia, Buşteni, Poiana Ţapului şi Predeal. Cel mai scump metru pătrat de teren se tranzacţionează în perimetrul dintre Sinaia şi Azuga. Preţul cerut de proprietari poate ajunge şi la 600 de euro.

Buşteniul este şi el o zonă scumpă, cu terenuri al căror metru pătrat poate ajunge şi la 250 de euro. La polul opus, Breaza este localitatea cu preţuri care variază între 38 şi 45 de euro pentru un metru pătrat. Şi dezvoltatorii au sesizat potenţialul acestor zone. Ansambluri rezidenţiale noi precum Belleview, Colina Florilor, Piatra Arsă, Kalinderu sau Valea Cerbului împânzesc rapid regiunea.

Şi staţiunile din judeţul Braşov sunt la mare căutare. Predeal, Poiana Braşov sau Râşnov sunt căutate în special de cei care vor să înceapă o afacere în domeniul turismului şi mai puţin de cei care care vor să-şi construiască o casă de vacanţă. Preţurile variază însă considerabil. Dacă la Moeciul de Jos un metru pătrat poate fi achiziţionat cu 40-50 de euro, în Poiană aceeaşi suprafaţă de teren este chiar şi de 10 ori mai ­scumpă.

Noile stele imobiliare ale provinciei

Alte zone care sunt preferate de dezvoltatori pentru construcţia de locuinţe de vacanţă mai sunt Câmpulung şi Piatra Neamţ. „Piaţa caselor de vacanţă din Câmpulung are un real potenţial deoarece acest municipiu a fost declarat­ oraşul cu cel mai mare potenţial turistic din România (conform master-planului Autorităţii Naţionale de Turism), iar zona se va transforma în staţiune turistică", susţin analiştii Coldwell Banker. Cele mai interesante locaţii din această zonă sunt Albeşti, Lereşti, Mioarele Măţău, dealurile Câmpulungului.

În aceste zone, preţurile terenurilor variază între 20 şi 40 de euro pe metrul pătrat. "Piatra Neamţ reprezintă o altă destinaţie interesantă pentru investitori datorită planurilor ambiţioase care au început deja să fie puse în practică de autorităţile locale", afirmă specialiştii Coldwell Banke. Românii sunt însă inte­resaţi în a achiziţiona o a doua casă chiar şi în alte state.

Garsonieră în Dubai, la preţ de Tineretului

La ultimul târg imobiliar din Capitală, „Timon", dezvoltatorul bulgar Euro SCC a vândut 20 de locuinţe, în valoare de aproximativ 3 milioane de euro. Acestea sunt situate pe malul mării, în apropiere de oraşul Kavarna, iar preţul pe metru pătrat al unui apartament de lux variază între 1.000 şi 1.500 de euro. Cei care visează la o a doua casă într-un peisaj şi mai exotic îşi canalizează investiţia către însoritul Dubai. O garsonieră în emiratul arab costă aproximativ 80.000 de euro. Chiriile unei astfel de proprietăţi pot ajunge însă şi la 1.500 de euro, ceea ce transformă achiziţia exotică în una dintre cele mai profitabile investiţii.

Sursa

28 ianuarie 2008