Banca Transilvania a anunţat că împărtăşeşte obiectivul principal al OUG 50/2010, acela de a se asigura o mai bună informare şi transparenţă către clienţi, dar că ar fi fost indicat ca aceasta să se aplice numai creditelor noi, şi nu retroactiv celor în derulare.

14635-visa-platinum-conferinta.jpg"Banca Transilvania împărtăşeşte obiectivul principal al OUG 50/2010, acela de a se asigura o mai bună informare şi transparenţă către clienţi, însa ar fi fost indicat ca aceasta să preia strict prevederile Directivei Europene şi să se aplice numai creditelor noi, şi nu retroactiv celor în derulare", au spus reprezentanţii băncii, adăugând că aplicarea Ordonanţei nu a avut drept scop diminuarea administrativă a dobânzilor, citează NewsIn.

Reprezentanţii Bănci Transilvania susţin că au solicitat clarificări de la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) ca urmare a unor confuzii privind anumite reglementări referitoare la modul de calcul al dobânzii pentru creditele în derulare şi că băncile au fost obligate să se asigure că, prin conversia dobânzii pe indici externi şi marja fixă, nu se depăşeşte dobânda pe care o aveau clienţii la creditele în sold la data de 21 iunie 2010.

Din cele peste 400.000 de credite în derulare, BT a înregistrat circa 800 de notificări de la clienţi, în marea lor majoritate privind nivelul marjei/dobânzii, şi nu alte costuri, gen comisioane de risc, pe care Banca nu le practica nici în trecut, au mai spus reprezentanţii băncii.


28 October 2010