Criza economică şi problemele de infrastructură au pus dezvoltatorul pe gânduri
Ocif Group, dezvoltatorul proiectului Vivando Unirii, a anunţat că a amânat proiectul rezidenţial din Pipera de 1.400 de apartamente, datorită crizei şi a infrastructurii problematice.

Ocif Group a amânat proiectul din Pipera"În momentul de faţă analizăm opţiunile pe care ni le oferă zona Pipera. Vrem să vedem dacă este profitabil să vindem sau nu locuinţe în această zonă. Deoarece investiţia în acest proiect presupune 80 de milioane de euro, vom întârzia demararea acestui proiect pentru a analiza mai bine situaţia", a declarat pentru Curierul Naţional Libby Wiezman, managing director Ocif Group.

Reprezentantul grupului a mai spus că a văzut câteva lucrări legate de infrastructura din Pipera, dar acestea nu sunt suficiente.
În acelaşi timp a venit şi criza economică globală, drept urmare compania a hotărât să întârzie acest proiect.
"Dacă vom ajunge la concluzia că nu este profitabil, atunci ne rămâne să păstrăm terenul fără construim nimic pe el, acest lucru poate fi posibil şi 2-5 ani", a mai completat Wiezman.

Dacă nu vinde, închiriază

Vivando Unirii, ansamblul rezidenţial din centrul Bucureştiului, va aduce pe piaţa locală, până în august 2009, 110 apartamente, iar reprezentantul Ocif Group a menţionat că preţurile acestor apartamente au rămas la fel cu cele prezentate iniţial. El a mai precizat că grupul este concentrat în mod special pe Vivando Unirii, iar din acesta au reuşit să vândă 30%.
Profilul de clienţi pe care îl are în vedere dezvoltatorul este segmentul clienţilor care deţin cash. "Iar dacă nu vom vinde toate apartamentele, le vom închiria", a mai precizat directorul Ocif Group.
Preţurile apartamentelor noi vor scădea anul acesta cu 18-20%
Potrivit directorului Ocif Group, în cel mai rău scenariu preţurile apartamentelor noi vor scădea anul acesta cu 18- 20%.

În ceea ce priveşte costurile corecte din perspectiva lui Libby Wiezman, acestea s-ar situa la 2.000 de euro pentru o locuinţă în centrul oraşului, iar într-o zonă precum Pipera preţurile trebuie să varieze între  1.000-1.200 de euro/mp.
"În momentul de faţă, preţurile nu reflectă situaţia din piaţă, deoarece definiţia pieţei este locul unde cumpărătorul se întâlneşte cu vânzătorul, ceea ce nu se întâmplă acum. Nu se întâlnesc pentru că au nevoie de o a treia parte care să intervină, şi anume banca, care să finanţeze. Iar băncile au probleme şi nu acordă finanţare", a mai spus reprezentantul dezvoltatorului israelian.

Piaţa va ajunge la saturaţie în 10 ani

Piaţa imobiliară mai suportă construirea unor locuinţe, dar nu există posibilitatea de a le cumpăra în momentul de faţă. "Încă numărul de locuinţe este prea mic, dar în momentul de faţă s-a redus drastic posibilitatea de cumpărare", apreciază directorul Ocif Group.
"România este caracterizată în momentul de faţă de puţine dezvoltări,  puţine finanţări, scăderi de preţuri, însă nu putem spune că piaţa a ajuns la saturaţie în ceea ce priveşte locuinţele. În momentul în care vor fi livrate  50.000 de locuinţe în Bucureşti, ceea ce presupune o perioadă de 10 ani, atunci piaţa va ajunge la saturaţie", a mai arătat Wiezman.

"Nu vrem să demarăm proiecte în zona de retail"

În ceea ce priveşte România, Ocif Group s-a axat foarte mult pe partea de rezidenţial, segment pe care va merge şi în continuare. De asemenea, se mai gândeşte să intre şi pe piaţa office, însă refuză să atingă segmentul de retail în România. "Nu vrem să demarăm proiecte în zona de retail deoarece piaţa din România este saturată. Însă o piaţă unde dezvoltăm centre comerciale este  Bulgaria", a arătat directorul Ocif Group.
Acum câţiva ani dezvoltatorul s-a decis să investească în Europa Centrală şi de Est, a ales Bulgaria pentru construirea unor centre comerciale şi apoi le-a vândut.
Totodată, dezvoltatorul a achiziţionat 2 terenuri în Bucureşti: unul în centrul oraşului, cel pe care au construit Vivando Unirii, şi altul în Pipera, pentru care analizează posibilităţile de a dezvolta un proiect rezidenţial.

Criza a fost provocată de consumul exagerat al oamenilor

În viziunea lui Libby Wiezman, criza a fost provocată de comportamentul oamenilor. Acesta spune că oamenii au exagerat şi au fost foarte abuzivi când au consumat. "Până la urmă, băncile sunt conduse de oameni care au vrut să-şi vândă produsele. Au dat bani mai mulţi în piaţă", a afirmat directorul Ocif Group, susţinând că criza reduce apetitul oamenilor de a consuma - astfel se înregistrează diverse ajustări pe toate sectoarele.

Sursa

19 March 2009