0-11-adev_11012007.jpg Peste 30% din banii vehiculaţi în primele zece luni ale anului trecut pe piaţa imobiliară autohtonă nu provin de la bănci. Contrar opiniei comune, există în continuare un număr considerabil de persoane care, pentru a cumpăra proprietatea dorită, nu apelează la instituţiile de credit. Conform ultimelor date ale Institutului Naţional de Statistică (INS), piaţa tranzacţiilor imobiliare din România se cifrează la aproximativ 3,8 miliarde de lei. Valoarea creditelor imobiliare şi ipotecare acordate în această perioadă de băncile comercile nu depăşeşte însă, conform datelor Băncii Naţionale a României (BNR), valoarea de 2,6 miliarde de lei. Un calcul simplu arată că, în realitate, doar circa 68% din sumele de pe piaţa imobiliară vin din vistieriile băncilor.


Isărescu confirmă: adio, avans la creditul imobiliar


În acest context, Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, spune că instituţia pe care o conduce va renunţa la una dintre măsurile "neortodoxe", cu implicaţii directe asupra pieţei imobiliare. Astfel, BNR va elimina obligativitatea avansului la creditele pentru investiţiile imobiliare. "Banca centrală va elimina doar obligativitatea. Multe persoane fizice vor prefera să plătească avansul decât să se îndatoreze excesiv şi să achite rate lunare foarte mari", a declarat Mugur Isărescu.
La sfârşitul anului trecut, banca centrală a publicat un proiect de regulament privind creditele destinate persoanelor fizice, prin care se elimină unele restricţii impuse în prezent, printre care şi avansul obligatoriu de la creditele de investiţii imobiliare, de minimum 25% din valoarea locuinţei sau construcţiei.
Atenţie, ratele pentru casă nu pot depăşi 35% din venit
BNR nu scapă însă din mâini o altă pârghie importantă şi păstrează plafoanele de îndatorare pentru persoanele fizice. Drept urmare, ratele lunare şi toate costurile aferente unui credit imobiliar nu pot depăşi 35% din venitul împrumutatului sau al familiei acestuia. Totodată, angajamentele totale de plată, ca urmare a creditelor contractate, nu pot trece de 40% din veniturile nete ale împrumutatului sau ale familiei acestuia. De asemenea, după aprobarea regulamentului, băncile vor putea stabili singure categoriile de venituri considerate eligibile.

Sursa

11 January 2007