În Capitală există în prezent 100.000 de persoane care şi-ar putea permite cumpărarea unei locuinţe cu un preţ cuprins între 130.000 şi 325.000 de euro, în condiţiile în care băncile ar acorda credite cu un grad de îndatorare de 35%, potrivit unui studiu realizat de UniCredit Ţiriac Bank.

"Am realizat acest studiu pornind de la o analiză a salariilor din Capitală, comparativ cu salariile înregistrate în alte oraşe din ţară. Am delimitat mai multe categorii de persoane, în funcţie de venituri, şi am ajuns la concluzia că în Bucureşti sunt doar 100.000 de oameni care şi-ar putea cumpăra o locuinţă, dacă gradul de îndatorare ar fi de 35%. În schimb, dacă gradul de îndatorare la creditele acordate de bănci ar creşte până la 70%", atunci şi numărul persoanelor aflate în posibilitatea de a-şi cumpăra o locuinţă ar creşte şi el cu 30%", a declarat directorul departamentului de real estate finance corporate banking în cadrul UniCredit Ţiriac Bank, Antonela Marchievici.

Ea mai spus că persoanele care au un salariu cuprins între 1.000 şi 1.500 de euro îşi pot permite să cumpere o locuinţă de 100.000 de euro. Persoanele cu salarii mai mari de 5.000 de euro şi-ar putea achiziţiona o locuinţă cu un preţ minim de 325.000 de euro.

Referitor la piaţa imobiliară românească, reprezentanta UniCredit Ţiriac Bank consideră că aceasta a avut o evoluţie foarte rapidă în ultimii ani, iar creşterea s-a datorat în primul rând îmbunătăţirii factorilor macroeconomici şi anume creşterea salariilor nete, scăderea ratelor inflaţiei şi şomajului.

Totuşi, România este pe ultimul loc în Uniunea Europeană la livrarea locuinţelor nou construite, cu o pondere de două locuinţe pe an livrate la 1.000 de locuitori. Această pondere se va îmbunătăţi în următorii patru ani, când în Bucureşti se vor livra circa 27.000 de locuinţe din proiectele rezidenţiale identificate de UniCredit Ţiriac Bank a fi sigur finalizate.

Sursa

29 November 2007