Fostul fotbalist Gică Popescu împreună cu partenerii săi de afaceri Marius Roateş şi George şaguna vor să construiască un ansamblu rezidenţial cu 400 de apartamente în cartierul bucureştean Rahova.

23915-1.jpgAceasta nu este prima investiţie pe care o face Gică Popescu. În 2011 el a dezvoltat, împreună cu partenerii săi de afaceri, complexul comercial Doldora, informează Mediafax.

"Etapa a doua, după dezvoltarea Doldora, constă în construirea a 400 de apartamente pe o suprafaţă de 8.000 de metri pătraţi în aceeaşi zonă în care se află megamarketul", a declarat Marius Roateş, partenerul lui Gică Popescu.

El precizează că, în momentul de faţă, se curăţă terenul pe care se vor ridica patru clădiri, iar până la finalul anului 2012 se va demara construirea ansamblului rezidenţial.

Gică Popescu face parte dintre fotbaliştii care au investit bani în afaceri imobiliare, în ultimii ani.

"Eu cred în viitorul şi posibilităţile pieţei imobiliare, spre deosebire de alţii. Cred în potenţialul acestei ţări. Trebuie să avem curaj ca să putem face ceva", declara Gică Popescu înainte de a face prima sa investiţie.

 

Sursa

16 March 2012