0-1503-103110mare.jpgNumărul locuinţelor finalizate în primul semestru a fost de 22.253 unităţi, în creştere cu 5.291 faţă de intervalul similar din 2007, numai în al doilea trimestru al acestui an fiind date în folosinţă 11.352 locuinţe, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS). Pe medii de rezidenţă, analiza construcţiei de locuinţe noi pune în evidenţă o inversare a ponderii acestora în primul semestru din acest an faţă de perioada similară din 2007, informează Mediafax. Astfel, în primele şase luni, cea mai mare pondere a locuinţelor, 52,8% în total, au fost date în folosinţă în mediul rural, spre deosebire de ianuarie - iunie 2007, când majoritatea locuinţelor au fost construite în mediul urban. În aceste condiţii, repartiţia pe fonduri de finanţare a locuinţelor terminate relevă faptul că în primul semestru din acest an a crescut numărul locuinţelor realizate.

De asemenea, distribuţia în profil regional pune în evidenţă o tendinţă de creştere a numărului locuinţelor terminate în toate regiunile de dezvoltare. Cele mai importante creşteri au fost înregistrate în regiunile de dezvoltare Nord-Vest (2.414 locuinţe), Centru (851 locuinţe), Nord-Est (767 locuinţe) şi Sud-Vest Oltenia (537 locuinţe). Totodată, la 30 iunie 2008, se aflau în execuţie 140.836 de locuinţe, din care 37,7% în stadiul de finisaj şi 32,5% în etapa de executare a structurilor.

Sursa

2 septembrie 2008