De la debutul programului "Prima Casa" au fost aprobate de Fondul National de Garantare 442 de contracte, numarul acestora fiind de aproape trei ori mai mare decat in urma cu zece zile.

Numarul contractelor aprobate in programul Prima Casa s-a triplat in zece zilePotrivit presedintelui Fondului National de Garantare a Creditelor pentru IMM (FNGCIMM), Aurel Saramet, cele mai multe contracte au fost aprobate pentru apartamente cu doua camere, 225 de romani avand aceasta preferinta.

Apartamente cu trei camere au fost achizitionate, pana in prezent, de 125 de romani, iar 60 de beneficiari au optat pentru apartamente cu o camera.Conform sursei citate, altor 21 de solicitanti le-au fost aprobate cererile pentru apartamente cu patru camere, iar restul contractelor au fost semnate pentru case.

"In Bucuresti, au fost aprobate 24% din contractele de pana acum, iar in Constanta 10%. Urmeaza judetele Bacau, Arges, Timisoara si Cluj cu un procent de 6-7% din totalul contractelor.

Sunt zone unde nu s-au semnat deloc contracte precum Tulcea, Giurgiu, Gorj, Satu Mare sau Suceava", a declarat presedintele FNGCIMM, Aurel Saramet, citat de NewsIn.


Sursa

17 August 2009