La nivel naţional, pentru segmentul rezidenţial, au fost eliberate mai puţine autorizaţii de construire, atât faţă de lunile anterioare ale lui 2012, cât şi faţă de anul trecut, arată datele INS. Singurele regiuni în care s-au înregistrat uşoare creşteri constante sunt Bucureşti-Ilfov şi zona de vest.

27732-construction-worker-career1.pngNumărul autorizaţiilor de construire emise de primării la nivel național pentru clădirile rezidenţiale înregistrează o ușoară scădere, de 4,6% pe parcursul acestui an faţă de 2011. Excepţie fac totuși câteva regiuni de dezvoltare, însă nici în aceste zone creşterile nu sunt foarte importante. Între lunile ianuarie şi septembrie 2012 au fost eliberate circa 29.500 autorizaţii de construire, potrivit celor mai recente informaţii publicate de Institutul Naţional de Statistică. 

  • Numărul de autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale a scăzut în luna septembrie a acestui an cu 11,8% faţă de august, ajungând la 3.521 autorizaţii (faţă de 3.993, luna anterioară)
  • Scăderea este de 8,4% faţă de aceeaşi lună a anului trecut (3.845 autorizaţii în sept. 2011)
  • Mai mult de jumătate dintre autorizaţiile de construire eliberate în luna septembrie a acestui an au fost pentru zona rurală – 1.259 autorizaţii pentru mediul urban şi 2.262 autorizaţii pentru mediul rural

Singurele zone în care au avut loc creşteri faţă de luna august sunt regiunile de dezvoltare Vest (+55 autorizaţii) şi Bucureşti-Ilfov (+15 autorizaţii). Scăderi ale numărului de autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale au fost înregistrate în Nord-Est (-234 autorizaţii), Sud-Est (-115 autorizaţii), Sud-Muntenia (-68 autorizaţii), Nord-Vest (-62 autorizaţii), Centru (-52 autorizaţii) şi Sud-Vest Oltenia (-11 autorizaţii).

Comparativ cu luna septembrie a anului trecut, numărul de autorizaţii a crescut uşor în  Bucureşti-Ilfov (+24 autorizaţii), Nord-Vest (+22 autorizaţii), Vest (+17 autorizaţii) şi Sud-Vest Oltenia (+9 autorizaţii). Însă scăderea se resimte semnificativ în Nord-Est (-160 autorizaţii), Sud-Est (-96 autorizaţii), Sud-Muntenia şi Centru (-70 autorizaţii fiecare).

„Potrivit estimărilor din luna octombrie 2012, în activitatea de construcţii se va înregistra, pentru următoarele trei luni, scădere a volumului producţiei (sold conjunctural -32%) şi a stocului de contracte şi comenzi (sold conjunctural -30%). Managerii estimează scăderea numărului de salariaţi (sold conjunctural -30%). În ceea ce priveşte preţurile lucrărilor de construcţii, se preconizează creştere moderată a acestora (sold conjunctural +9%)”, arată analiza INS.

CITEŞTE ŞI: O nouă lege în construcţii intră în vigoare de la 1 ianuarie. Se schimbă sistemul de acordare a autorizaţiilor de construire


29 October 2012