Consultanţii imobiliari susţin că banii cheltuiţi pentru îmbunătăţiri într-o locuinţă destinată vânzării sunt aproape imposibil de recuperat acum.

17003-13_finisaje14_cp_6e56953d21.jpgÎn contextul actual dificil de pe piaţa tranzacţiilor imobiliare, nici măcar o investiţie semnificativă în reamenajarea locuinţei nu garantează vânzarea mai rapidă a acesteia sau obţinerea unui preţ mai bun, susţin agenţii imobiliari din piaţă. Aceştia îi sfătuiesc pe cei care au de gând să vândă în prezent proprietăţi imobiliare să nu aloce bugete mari în vederea sporirii gradului de confort, deoarece cumpărătorii sunt foarte atenţi cu bugetele lor şi vor analiza subiectiv investiţiile vânzătorilor.

"Pentru un cumpărător este foarte uşor să susţină, spre exemplu, că nu agreează culoarea gresiei din apartamentul de care este interesat şi că va proceda la schimbarea ei, lucru care înseamnă că nu este dispus să plătească în plus faţă de preţul zonei. Implicit, decizia sa are ca efect faptul că proprietarul nu recuperează investiţia", explică Maria Avram, manager al agenţiei imobiliare Casa Mea. Ea a adăugat că, de pildă, o familie cu copii poate invoca faptul că, după achiziţie, va reamenaja unele camere, destinate acestora.

Situaţie similară şi pe piaţa chiriilor

Nici în zona chiriilor investiţiile în reamenajare nu garantează un preţ mai mare pe lună, deoarece chiriaşii sunt mai degrabă interesaţi să se afle în proximitatea locurilor de muncă, a mijloacelor de transport în comun, a magazinelor şi, în cazul familiilor cu copii, de şcoli, grădiniţe şi spitale, spune Florin Dragomirescu, expert imobiliar.

"Pe chiriaşi îi interesează ca locuinţa să fie una curată şi nu sunt dispuşi să plătească în plus pentru că aceasta are parchet nou sau geamuri termopan recent instalate", adaugă expertul.

Acesta ne-a povestit cazul unui investitor care a achiziţionat zece garsoniere în Bucureşti, în care a investit aproximativ 60.000 de euro în reamenajare, cu speranţa închirierii lor la un preţ peste media pieţei. "Planurile sale optimiste au picat în faţa realităţii, niciuna dintre locuinţe nefiind închiriată la un preţ mai mare decât cel practicat în zonă", a mai spus Florin Dragomirescu.

Cumpărătorul este cel care hotărăşte preţul final

În majoritatea cazurilor, tranzacţia se finalizează la un preţ decis de cumpărători, vânzătorii preferând această alternativă decât să stea cu locuinţele la vânzare luni întregi, ne-a spus Toma Bunescu, consultant imobiliar.

"Prin urmare, orice încercare a unui proprietar de a vinde ceva mai scump pe motiv că locuinţa are îmbunătăţiri semnificative, efectuate cu cheltuieli importante, se loveşte de reacţii din partea potenţialului cumpărător precum: nu contează, am de unde alege, oferte sunt multe", a adăugat consultantul.


Sursa

14 martie 2011