Roubini a avertizat asupra pericolului în care se află Statele Unite ale Americii şi a prevăzut efectele resimţite de întreaga lume, cu doi ani înainte de primele semne vizibile. Economistul american care a prezis prăbuşirea pieţei imobiliare americane şi recesiunea globală începută în 2008 era considerat un pesimist, iar opiniile sale erau trecute cu vederea. În prezent, părerile sale economice sunt stimate de cele mai importante organizaţii din lume, iar el este considerat un înţelept.  

30093-roubini.jpgNăscut în Istanbul, pe 29 martie 1958, Nouriel Roubini provine dintr-o familie de evrei iranieni, însă a copilărit în Italia. A absolvit summa cum laude şi a obţinut diploma de licenţă în Economie de la Universitatea Bocconi, după care a obţinut titlul de doctor în Economie Internaţională la Universitatea Harvard. Roubini a analizat îndeaproape evoluţia economiilor emergente din Asia şi America Latină, a reperat anumite asemănări între acestea şi economia americană, reuşind astfel să prezică dezastrul imobiliar şi financiar ce a lovit SUA.

  • La începutul carierei sale, Roubini a predat la Yale şi New York, dar a fost şi angajat al Fondului Monetar Internaţional, al băncii centrale americane şi al Băncii Mondiale
  • Nouriel Roubini este cetăţean american şi vorbeşte engleză, persană, italiană, ebraică şi franceză
  • Se autodescrie ca fiind un „nomad global”, termen folosit pentru persoanele care călătoresc mult, cu un stil de viaţă internaţional

În prezent, Roubini este profesor de economie în cadrul Stern School of Business, a Universităţii din New York. De asemenea, este cofondatorul şi preşedintele Roubini Global Economics, companie de consultanţă economică, a cărei pagină de internet este considerată a fi una dintre cele mai bune surse de către Bloomberg Businessweek, Forbes, The Wall Street Journal sau The Economist.

Prăbuşirea ar fi fost evitată, dacă băncile centrale ar fi luat măsuri împotriva bulelor imobiliare

Încă din anul 2006, Roubini avertiza asupra crizei imobiliare ce va lovi Statele Unite ale Americii, urmată de un dezastru financiar. Economistul a publicat chiar un articol, în care susţinea că băncile centrale din întreaga lume ar trebui să ia de urgenţă măsuri împotriva bulelor imobiliare. Mai mult, atunci când a fost întrebat de către presă dacă creşterea pieţei imobiliare americane a ajuns la final, acesta a spus „nu numai că s-a încheiat, dar va urma o prăbuşire dureroasă”.

„Atunci când creşte cererea, scad preţurile: acesta a fost trendul ultimilor 110, din 1890 încoace. Însă din 1997 şi până acum, preţul locuinţelor a urcat cu aproape 90%. Nu există niciun fundament economic (venituri mai mari, migraţie, rata dobânzii, creşterea populaţiei) care să poată explica acest fapt. Înseamnă că a fost o bulă speculativă, care urmează să se spargă”, declara economistul, în urmă cu 7 ani.

Nouriel Roubini a prevăzut faptul că milioane de proprietari americani nu-şi vor mai putea plăti ratele ipotecare, că instituţiile bancare din întreaga lume vor fi extrem de afectate şi că sistemul financiar global va ajunge într-un uriaş impas. La vremea aceea, Roubini a avertizat Fondul Monetar Internaţional că „SUA se va confrunta cu o criză imobiliară fără precedent, cu o scădere dramatică a încrederii consumatorilor şi, în ultimă instanţă, cu o recesiune adâncă”.

Creşterea economică sănătoasă nu trebuie să se bazeze pe consum şi împrumut

Economistul american susţine că evenimentele economice recente s-au datorat ciclurilor de tip „perioadă de boom – perioadă de criză” şi consideră că, în viitor, economia SUA trebuie să urmeze un alt traseu. După repetate bule speculative şi „creşteri” economice bazate pe consum, pe lipsa economisirii şi pe creditarea fără limite, trebuie creat un model de creştere economică sănătoasă, bazat pe activităţi productive, precum investiţiile în infrastructură sau reclădirea capitalului uman. Profetul american subliniază că nimeni nu poate şti ce va urma de acum înainte, însă „va fi o adevărată provocare să găsim un nou model de creştere economică”.

„În prezent, economisesc în mod constant circa 30% din venituri. În afară de ipotecă, nu mai am alte datorii. Dacă acum câţiva ani, aveam cam 75% din avere în acţiuni, acum nu mai sunt un investitori activ, iar 95% din economiile mele sunt bani cash. Nu se câştigă prea mult, însă mai bine am un profit zero decât să pierd jumătate din tot ce am”, a declarat Roubini, în cadrul unui interviu realizat de Times.

Înainte de criza mondială, economiştii şi presa internaţională l-au supranumit „Dr. Doom” (traducere: Dr. Blestem), din cauza criticilor constante şi a opiniilor sale economice pesimiste. Ulterior, publicaţia Forbes a scris: „În 2005, Roubini susţinea că preţul locuinţelor creşte nejustificat de rapid, ceea în curând ce va sufoca economia. Pe vremea aceea, economistul era privit ca un profet al dezastrului. În prezent, este considerat un înţelept”.

 

PE ACEEA TEMĂ: Poţi să te îmbogăţeşti din imobiliare? Numai respectând anumite principii

 

22 April 2013