Omul de afaceri Gabriel „Puiu“ Popoviciu, cu activităţi în principal pe zona imobiliară, analizează posibilitatea unor investiţii pe teritoriul african. Aflate într-o dezvoltare puternică, ţările africane au atras privirile multor investitori în căutare de pieţe care să ofere creşteri, într-o perioadă cu turbulenţe economice.

28374-untitled-1.jpg„Nu pot să vă spun dacă va investi în Africa, dar mi-a spus că preţurile la imobiliare sunt foarte bune acolo. Dacă face pasul acesta nu pot decât să îi urez succes“, a declarat pentru Capital Mihai Ionescu, secretarul general al Asociaţiei Naţionale a Exportatorilor şi Importatorilor din România (ANEIR).

Contactat de Capital, Gabriel Popoviciu a menţionat că îşi va anunţa mişcarea după ce va lua efectiv decizia de a face acest pas. Popoviciu nu este singurul român care a luat la ochi Continentul Negru în ultimii ani de criză. Medicul sibian Ilie Vonica, proprietarul imperiului farma Polisano, s-a întâlnit în luna august a acestui an cu ambasadorul Africii de Sud în România, Pieter A. Swanepoel, pentru a discuta despre oportunitatea extinderii în această ţară, în principal, pe segmentul distribuţiei de insulină.

Popoviciu nu a vrut să dezvăluie piaţa pe care o are în vizor, însă Mihai Ionescu spune că nu este Africa de Sud. Oricum, aceasta nu este singura ţară cu potenţial de creştere. Prognozele Fondului Monetar Internaţional plasează Libia în fruntea economiilor cu cea mai rapidă creştere în 2012. Specialiştii FMI preconizează că Libia va cunoaşte o creştere extraordinară de 122% în acest an. Chiar şi cu această creştere, PIB-ul acestei ţări va fi tot mai mic decât în 2010, după ce în 2011 economia Libiei s-a contractat cu 60%, după ce ţara a intrat în război civil şi firmele străine petroliere şi-au evacuat personalul. Pentru a reveni la forma iniţială, creşterea trebuia să fie de 150%.

Pe urmele lui Frank Timiş

Drumul românilor spre continentul african a fost deja de mult bătătorit. Frank Timiş, supranumit regele resurselor minerale, a ajuns pe prima poziţie în topul celor mai bogaţi români cu ajutorul afacerile derulate pe teritoriul african. Acesta operează în ţări precum Sierra Leone, Guineea, Burkina Faso, Gambia, Coasta de Fildeş, Liberia şi Senegal.

Pe locul şapte în TOP 300 Capital, ediţia 2012, Ovidiu Tender a ajuns la o avere estimată la 650-800 mil. euro tot din pariul pe ţările Africii de Vest. El deţine licenţe de exploatare în Senegal, Guineea-Bissau, Guineea Conakry şi Capul Verde, pentru hidrocarburi şi minerale.

Gabriel Popoviciu are toate şansele să le urmeze drumul celor doi. Controversatul om de afaceri a investit până acum în România circa 300 mil. euro în peste 300 locuinţe de lux, un parc de afaceri de 160.000 mp şi în cel mai mare centru comercial din România, cu o suprafaţă de 105.000 mp, toate cuprinse în gigantul proiect Băneasa. Pe lângă acest proiect, el a mai cumpărat la licitaţie în 2010 proiectul falimentar Tiago Mall din Oradea pentru 30,5 mil. euro şi a mai investit încă 20 mil. euro în finalizarea şi lansarea lui pe piaţă. El mai deţine şi hotelurile Howard Johnson, Ramada Plaza şi Ramada Parc şi restaurantele KFC din România.

Luna aceasta, Băneasa Investments, companie controlată de Popoviciu şi asociaţii săi prin intermediul Alltrom Group, a vândut un teren de 1,5 ha, situat pe strada Gara Herăstrău din zona metroului Aurel Vlaicu, pentru circa 14 mil. euro gigantului suedez Skanska, ce intenţionează să dezvolte aici trei clădiri de birouri. 

Ultima ediţie a TOP 300 Capital îl plasează pe Popoviciu pe poziţia a 15-cea cu o avere estimată la 350-380 mil. euro, în scădere faţă de anul anterior din cauza deprecierii valorii proprietăţilor imobiliare pe care le deţine în portofoliu.

 

Sursa

30 November 2012