Un raport al Consiliului Concurenţei arată că românii plătesc taxe notariale mult mai mari decât în celelalte state europene

Notarii din România neagă faptul că ar încasa de 14 ori mai mulţi bani la efectuarea unei tranzacţii imobiliare decât germanii.

Săptămâna trecută, Consiliul Concurenţei (CC) a prezentat rezultatele unui studiu potrivit căruia românii sunt nevoiţi să plătească un cost real al serviciilor notariale mai mare decât germanii, de şapte ori mai mare decât portughezii, de şase ori mai mult decât spaniolii şi austriecii şi de cinci ori mai mult decât francezii, raportat la câştigul salarial din fiecare ţară analizată.

"Este aproape imposibil de a ghici modul de calcul cu care s-a operat, niciuna dintre statisticile prezentate neputând conduce la un asemenea rezultat, posibil doar prin ignorarea unor aspecte sau prin amestecarea, voită, a criteriilor", se arată într-un comunicat de presă al Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România (UNNPR).



Sursa

2 November 2009