Notarii cer Ministerului Economiei si Finantelor sa modifice legislatia privind expertizele notariale, intrucat imobilele s-au ieftinit, preturile din piata imobiliara revenind la nivelul celor din 2006. „Uniunea Nationala a Notarilor Publici din România (UNNPR) a luat cunostinta despre situatiile intervenite în piata imobiliara a ultimelor luni referitoare la discrepantele care apar între valorile de circulatie reale ale unor imobile si valorile acestora cuprinse în expertizele realizate la cererea Camerelor Notarilor Publici, în baza prevederilor Codului Fiscal în vigoare”, se arata într-un comunicat al asociatiei. Notarii vor sa revina la situatia dinainte de 2006, si anume posiblitatea ca expertizele sa fie reactualizate cel putin o data pe an, pentru a putea sa reflecte fluctuatiile din piata, astfel încât beneficiarii „serviciilor notariale sa nu fie impozitati pentru o suma mai mare decât cea pe care acestia o primesc în mod real la încheierea actelor”. Notarii sustin ca necesitatea existentei unor expertize imobiliare care sa prevada valorile minime de circulatie a imobilelor a aparut în momentul în care s-a constatat ca „partile actelor notariale declara un pret de tranzactionare mult mai mic decât cel real si, prin aceasta, statul încasa mai putine impozite decât ar fi trebuit”.

Sursa

15 October 2008