A devenit deja o informație comună faptul că blocurile cele mai sigure sunt construite după anul 1990, iar cele construite după cutremurul din 1977 sunt și ele relativ sigure. Dar care sunt datele care fundamentează aceste cunoștințe urbane? Evoluția legislației anti-seismice din România a fost una progresivă, împinsă în față de fiecare dată de un seism cu efecte dramatice, atent monitorizate de inginerii constructori cu vastă experiență în domeniu.

40946-blocuri.jpgÎnainte de anii 1920, noțiunea de construcție anti-seismică lipsea cu desăvârșire din românia. Pur și simplu nu existau prevederi normative în acest sens. Principalul criteriu tehnic pe care erau construite blocurile era acela de a satisface dorințele proprietarilor în materie de design.

De cele mai multe ori, fiecare etaj era dedicat unui singur proprietar, iar caracteristicile funcționale și de compartimentare erau complet diferite. Fie că se implicau proprietarii în construcție, dirijând munca arhitecților după bunul plac, fie se construiau diferit pentru a avea de unde alege clienții. Cert este că fiecare apartament avea stâlpii de rezistență în diferite puncte ale clădirii, iar clădirea în sine avea o formă neregulată, urmând forma terenului”, a explicat pentru IMOPEDIA.ro Radu Aliman, inginer constructor.

Abia în anul 1963 au apărut primele norme seismice serioase, inspirate de la americani și sovietici

Toate aceste lucruri au condus la o rezistență la seism întâmplătoare. Potrivit principiilor moderne, gradul de rezistență la seism este dat tocmai de construcția regulată, atât la sol cât și în plan vertical. Stâlpii de rezistență își pot exercita scopul pentru care au fost construiți doar dacă sunt suprapuși perfect pe verticală. Prin urmare, clădirile din prima jumătate a secolului XX care au rezistat la seisme au fost doar cele mai norocoase cazuri, construite întâmplător mai aproape de normele de siguranță actuale.

Nu existau bani, nu existau constructori calificați, nu exista timp sau interes pentru studii referitoare la seisme și efectul lor asupra clădirilor. Toate forțele se concentrau pe război. Abia în 1963 au apărut primele norme importante de proiectare la cutremur, pentru care ne-am inspirat din tehnicile americanilor și cele sovietice”, continuă inginerul constructor.

După 1977, autoritățile în construcții au înțeles că trebuie schimbat radical modul de a construi

Apoi a urmat cutremurul din 1977. Un număr de 28 de clădiri interbelice și trei clădiri construite după anul 1950 s-au prăbușit. Pagubele nu mai puteai fi ignorate. Cu toate acestea, clădirile avariate au fost doar reparate, nu și consolidate, dar clasa politică, inginerii proiectanți și cercetătorii au înțeles că se impun schimbări importante în domeniul construcțiilor.

După episodul 1977, prevederile de proiectare la cutremur s-au modificat substanțial. Apoi a constinuat însăprirea legilor, până când în 1990 se construiau clădiri foarte sigure. Atât de sigure încât și dacă s-a făcut rabat de la calitate, sunt șanse mari să fie tot sigure. Poate doar un proiect nefericit, cumulat cu o așezare nefericită, să conducă la prăbușirea unui bloc din 1990. Vom vedea la următorul cutremur mare”, explică pentru IMOPEDIA.ro inginerul constructor.

Problema este că blocurile post-comuniste sunt puține, raportat la întregul stoc locativ național. Restul sunt clădirile vechi, care au suferit deja de pe urma cutremurelor anterioare și care sunt complet expuse riscului de prăbușire. Proprietarii acestora ar trebui să investească în consolidare, pentru a-și readuce clădirea la nivelul la care le va proteja viețile în ipoteza unui seism.

CITEȘTE ȘI:

10 octombrie 2016