Dacă vrei o casă de vacanţă proprie în aceste localităţi, singura variantă este să-ţi construieşti una. Oferta de case „la băi" tinde spre zero, în condiţiile în care cerere există.

Aceasta vine din partea românilor stabiliţi în străinătate, dar şi a bucureştenilor şi a braşovenilor.

Zonele cu băi termale sunt foarte sărace la capitolul oferte de case. Astfel, singura posibilitate de a avea o locuinţă aici este achiziţionarea unui teren şi construcţia în regie proprie.

„Mai toate proprietăţile din Băile Felix au fost deja vândute şi transformate în pensiuni, cabane şi locuri de cazare. Oferta este aproape nulă. Unica soluţie este cumpărarea unui teren", declară Valentin Catană, director general al agenţiei imobiliare Casa Regal din Oradea.

Potrivit acestuia, principalul motiv pentru care aceste regiuni se confruntă cu o asemenea situaţie este faptul că localităţile balneare sunt foarte mici.

„Sunt zone turistice extrem de căutate, mulţi oameni au profitat de oportunitate şi şi-au dezvoltat afaceri în regim hotelier, aşadar regiunile sunt sufocate", opinează Catană.

Preţurile solicitate de către puţinele persoane care-şi scot totuşi la vânzare proprietăţile nu sunt nici ele de natură să deblocheze piaţa. În cazul unei construcţii noi, într-o zonă centrală, preţul metrului pătrat locuibil ajunge şi la 1.000 de euro, potrivit lui Catană.



28 October 2009