Momentul reluării programului "Prima casă", în care statul mai asigură garanţii doar de 50% pentru vânzarea de credite ipotecare, rămâne în ceaţă chiar şi după ce Ministerul Finanţelor a organizat vinerea trecută o întâlnire la care au participat bancherii, reprezentanţii Băncii Naţionale şi ai Fondului de Garantare a Creditelor pentru IMM, instituţia care gestionează plafonul de garanţii.

18301-oanapetrescu-md.jpgÎn urma discuţiilor rezultă că mingea este acum în terenul bancherilor. Fiecare bancă interesată de program trebuie să îşi revizuiască normele de creditare astfel încât să convingă BNR că împrumuturile "Prima casă" nu vor pune probleme din punctul de vedere al riscului asumat, în condiţiile în care garanţia statului va acoperi numai jumătate din sumă.

"Era vorba de un anume tip de interpretări şi a fost o întâlnire pentru a se asigura că înţeleg toţi acelaşi lucru. Sunt probleme tehnice care ţin de bănci, dar nu le sunt imputabile şi s-a căzut de acord asupra formulei. La băncile mai mici trebuie să fie un anumit raport între creditele ipotecare şi capital, o chestiune de solvabilitate", a explicat pentru ZF Aurel Şaramet, directorul general al Fondului de Garantare a Creditelor pentru IMM. El nu a putut să estimeze un termen cert pentru reluarea programului, arătând că acest răspuns trebuie să vină de la bancheri.

Problemele pleacă de la faptul că Guvernul nu a mai alocat un plafon nou de garanţii pentru noua ediţie a programului, cerându-le bancherilor să accepte reducerea la jumătate a garanţiilor pentru creditele deja acordate.

GaranŢiile astfel eliberate ar urma să fie utilizate pentru vânzarea de noi credite "Prima casă", menţinându-se totodată condiţiile principale pentru clienţi - avansul de numai 5% şi plafoanele de cost. Băncile trebuie însă în acest caz să îşi revizuiască normele interne de creditare şi să obţină avizul BNR pentru ele.

"Principala problemă este cea a reavizării normelor pentru a include programul «Prima casă» în varianta nouă. BNR va da avizul pentru normele pe care le depunem, de la bancă la bancă. Depinde de fiecare bancă cât de repede vor fi gata cu pregătirea internă", spune Sergiu Oprescu, preşe­dintele Alpha Bank şi membru în Consiliul Director al Asociaţiei Române a Băncilor, care a participat la întâlnirea de săptămâna trecută de la Ministerul Finanţelor.

Reprezentanţii BNR nu au oferit ieri până la închiderea ediţiei comentarii pe această temă. Nicolae Cinteză, directorul Direcţiei Supraveghere din BNR, a explicat recent că băncile ar trebui să aibă prevăzută în normele interne de creditare posibilitatea de a merge cu un avans minim de 10% la finanţările ipotecare, astfel încât avansul să poată coborî la 5% pentru creditele "Prima casă", la care statul garantează jumătate din sumă. În prezent majoritatea băncilor au însă avizul BNR pentru norme care prevăd un avans minim de 15%. În ediţiile precedente nu a fost nevoie pentru un astfel de tratament, în condiţiile în care statul garanta integral creditul.

Sergiu Oprescu spune că nu există însă o problemă la nivel general cu aprobarea noilor norme de creditare, iar după întâlnirea de săptămâna trecută nu au mai rămas chestiuni neclarificate care să întârzie suplimentar reluarea programului.

BCR, cea mai mare bancă de pe piaţă şi deţinătoarea celui mai mare portofoliu de credite Prima casă, a transmis oficial Ministerului Finanţelor "opţiunea fermă" pentru reutilizarea unui plafon la nivelul a 50% din soldul garanţiilor emise de către Fondul de Garantare a Creditelor în favoarea BCR şi estimează că astfel va putea continua să acorde astfel de credite pe o perioadă de un an şi jumătate sau doi.

"Pentru că BCR are un sold foarte important în ceea ce priveşte creditele acordate până în prezent prin Prima casă, estimăm că vom putea acorda împrumuturi încă un an şi jumătate sau doi ani prin acest program, dacă ne dublăm expunerea. Soldul este de aproape 600 mil. euro, sumă care reprezintă valoarea creditelor acordate de BCR prin programul Prima casă", a precizat pentru ZF Oana Petrescu, vicepreşe­dinte executiv pe retail al BCR.

La nivelul pieţei Aurel Şaramet estimează că din notificările primite de Fond de la bănci, peste 70% din plafonul de garanţii acordate de stat până acum, de 1,5 miliarde de euro, va fi angrenat în ediţia a patra. Astfel, credite de încă cel puţin un miliard de euro vor fi disponibile prin "Prima casă" în ediţia a patra.

Programul a funcţionat până la începutul primăverii, pe baza unor garanţii de 200 de milioane de euro reportate din plafonul aprobat de Guvern pentru 2010. Băncile şi-au epuizat însă plafoanele alocate încă din martie, iar acum aşteaptă startul ediţiei a patra.

Normele prin care este reglementată derularea celei de-a patra ediţii a programului au fost publicate în Monitorul Oficial încă de la începutul lunii aprilie, iar băncile au primit un răgaz de trei luni (adică până la începutul lunii iulie) pentru a decide dacă participă în continuare sau se retrag, păs­trând garanţia integrală pentru creditele deja acordate.


Sursa

17 May 2011