Economia braşoveană se poate relansa mai repede decât în restul ţării. Şeful Camerei de Comerţ şi Industrie Braşov spune că economia braşoveană şi-a regăsit un echilibru, înprivinţa industriei şi serviciilor.

Nicolae Ţucunel spune că, „în prezent, 40% îl reprezintă comerţul, care deţine o tradiţie la Braşov de 800 de ani. Se ştie că aici a fost un târg foarte puternic şi un vad comercial cunoscut la nivelul întregii Europe. Apoi, 33% din economie este industria, iar 27% serviciile şi turismul. Cred că am reuşit să găsim formula care poate asigura echilibrul economic. Poate va mai creşte zona serviciilor şi va mai scădea industria, dar nu semnificativ".

Puncte tari

Avantajele economiei braşovene sunt, în opinia peşedintelui Camerei de Comerţ şi Industrie Braşov, poziţionarea geografică şi cadrul natural, extrem de avantajos pentru turismul. „Sunt foarte multe zone din judeţ care, dacă s-ar realiza programe pentru atragerea de finanţări europene, ar cunoaşte o dezvoltare economică incredibilă. Apoi, nu trebuie uitat gradul de educaţie al populaţiei, peste nivelul mediu al României, clima, tradiţiile şi istoria Braşovului. Un alt atu pentru dezvoltarea relaţiilor economice, este multiculturalismul oraşului. Nu în ultimul rând, vreau să menţionez că, în plină criză economică, Braşovul încă a rămas atractiv din punct de vedere imobiliar".

Puncte slabe

După cum menţionează toate delegaţiile oamenilor de afaceri care vin în vizită la Braşov, infrastructura este problema cea mai mare. „Suntem, foarte deficitari în privinţa infrastructurii de transport. Toţi investitorii care ne contacteaza la nivelul Camerei de Comerţ şi Industrie ne întreabă dacă există aeroport sau au posibilitatea de a ajunge la Braşov pe autostradă. Apoi, suntem deficitari şi în privinţa spiritului de organizare, din punct de vedere asociativ. Braşovul a rezistat în timp pentru că era organizat, de la breslele profesionale până la Casina Română."






Sursa

17 May 2010