Sud-africanii de la New Europe Property Investments (NEPI) au ieşit din proiectul Victoria City Center din zona de nord a Capitalei şi au intrat în proiectul Vulcan Value Retail Center, din zona de sud.

25105-nepi-lasa-nordul-capitalei-pentru-sud-089da.jpgNEPI se alătură Benevo Capital în proiectul parcului de retail Vulcan Value Retail Center. Cei doi pateneri, cu o deţinere egală, vor investi 20 milioane euro în acest proiect, situat la intersecţia şoselelor Progresului cu Sebastian, a anunţat luni Benevo Capital, unul dintre cei mai mari investitori în piaţa imobiliară din România, înfiinţat de magnatul Michael Topolinski.

Pe de alta parte, NEPI iese din proiectul centrului comercial „Victoria City Center”, unde avea o participaţie de 50%.

În ianurie 2012 Benevo Capital a cumpărat 77.000 mp de teren aparţinând fostei fabrici Vulcan cu scopul de a construi aici un de retail.

Proiectul include şi un hipermarket care se va întinde pe o suprafaţă de 10.500 mp. Construcţia acestui parc de retail ar putea fi demarată la finele anului.

Tot atunci ar putea începe şi construcţia proiectului din Nordul Capitalei, “Victoria City Center”. Deschiderea acestui centru comercial este programată pentru septembrie 2014.

“Victoria City Center va include un hipermarket ce se va întinde pe o suprafaţă de 12.000 mp. Autorizaţia de construcţie ar putea fi eliberată în aceasta toamnă iar construcţia va fi demarată imediat după obţinerea acesteia”, a declarat Michael Topolinski, CEO of Benevo Capital.

Proiectul din Bulevardul Bucureştii Noi se întinde pe o suprafaţă de 52.230 mp.

Benevo Capital investeşte pe piaţa imobiliară din România încă din 2007.

 

Sursa

5 June 2012