Fondul de investiţii New Europe Property Investments (NEPI) a atras 50 milioane de euro de pe piaţa de capital pentru finanţarea unor potenţiale achiziţii aflate în curs de negociere. Oferta s-a derulat pe cele trei pieţe unde NEPI este listat - Johannesburg, Londra (AIM) şi Bucureşti.

28376-nepi-a-strans-50-milioane-de-euro-pentru-imobil.jpgFondul este unul dintre puţinii investitori activi pe piaţa imobiliară autohtonă, iar banii ar putea merge spre finanţarea primei etape a proiectului City Business Center Cluj, un proiect dezvoltat în parteneriat cu Ovidiu Șandor.

Într-o declaraţie pentru Income Magazine, Ovidiu Șandor a precizat că finanţarea cel puţin a primei părţi a proiectului este asigurată din surse proprii ale celor doi parteneri, „fără să recurgem la finanţare bancară”. Recent, NEPI a anunţat şi cumpărarea unui teren de 12,7 de hectare în Galaţi, pe care intenţionează să construiască un centru comercial. Acesta ar fi al doilea din portofoliul fondului în regiune, după Promenada Mall Brăila.

 

Sursa

30 November 2012