Prăbuşirea bruscă a pieţei imobiliare, a acţiunilor şi a investiţiilor loveşte şi în vedetele britanice. Celebrii cântăreţi Paul McCartney, Elton John sau Mick Jagger se numără printre muzicienii care au pierdut părţi importante din avere, din cauza crizei economice mondiale.

Muzicienii britanici strâng cureauaEi apar într-un top al celor mai bogaţi artişti din Marea Britanie, realizat anual de Sunday Times.

Averea lui Elton John a scăzut cu mai mult de 25 de procente, de la 260  de milioane de euro, în 2008, la 195 de milioane de euro.

La 62 de ani, cântăreţul britanic se află după o serie de concerte extrem de profitabile în Las Vegas şi nu s-a oprit să facă donaţii şi opere de caritate în 2008, în valoare de 47 de milioane de euro.

Tom Jones a pierdut, de asemenea, un sfert din averea sa.

Paul McCartney, fostul membru al trupei Beatles, a pierdut 67 de milioane de euro din bunuri, ajungând la o avere cu 12% mai mică faţă de cea din 2008.

Mick Jagger, solistul trupei Rolling Stones, a pierdut şi el 16% din averea  estimată la 210 milioane de euro.

Amy Winehouse este, în acest top, cea mai zdruncinată de criza mondială. Averea cântăreţei a scăzut la jumătate, fiind estimată, în prezent,  la mai puţin de 6 milioane de euro.

26 April 2009