Subsidiara locală a grupului austriac Volksbank, un jucător de top zece pe plan local, îşi va muta sediul central în turnul de birouri Nusco Tower din zona Aurel Vlaicu, tranzacţie anunţată de ZF încă din luna decembrie.

16675-volksbank.jpgAustriecii au închiriat 8.000 de metri pătraţi în turnul de 18 etaje dezvoltat de familia oamenilor de afaceri italieni Nusco, urmând a împărţi clădirea cu firme precum Oracle, Bayer, Centrofarm şi Raiffeisen Leasing.

"Procesul (de negociere - n.red.) a început în iulie 2010 şi a rezultat în închirierea unui spaţiu de 8.072 de metri pătraţi de birouri şi spaţii comerciale printr-un contract cu o durată de cinci ani într-una dintre cele mai bine poziţionate clădiri de birouri din oraş", spune Lori Collin, head of tenant representation department din cadrul firmei de consultanţă imobiliară Jones Lang LaSalle, agentul Volksbank în această tranzacţie.

Aceasta este în prezent cea mai mare tranzacţie de birouri semnată în 2011 pe piaţa locală.


Sursa

2 March 2011