În vremurile bune, în anii de dinainte de criză, Mogoşoaia a fost şi ea unul dintre locurile pe care dezvoltatorii imobiliari au pus ochii. Acum, după criză, este doar un alt loc al oportunităţilor imobiliare.
În Mogoşoaia, preţurile s-au înjumătăţit în ultimii ani de criză, fie că vorbim de terenuri, fie că ne referim la locuinţe care „au fost undeva 250.000 - 400.000 euro, acum preţurile medii sunt undeva în jur de 120.000 - 150.000 euro până la 200.000 euro" susţine Bogdan Bunea, manager Briza Land.
Mogoşoaia a fost una dintre localităţile în care s-a investit mult în dezvoltări imobiliare, din păcate ca în mai toate localităţile din jurul Bucureştiului şi nu numai, investiţiile în infrastructură nu au ţinut pasul. Lucrările de modernizare au început acum câţiva ani şi încă nu s-au terminat.
„În ultimii ani Mogoşoaia a cunoscut o schimbare determinată în primul rând de implicarea şi interesul autorităţilor locale care au fost orientate către partea de infrastructură, străzi, apă curentă, canalizare, extinderea reţelei de gaze ceea ce a generat construcţii" ne-a declarat Raluca Dima, Team Leader Neocasa.
Transportul în comun în zonă nu este grozav, astfel încât oricine se mută acolo, dar are drumuri de făcut zi de zi în Bucureşti, depinde de maşina personală.
„Zona se adresează cu precădere celor de vârstă medie sau familiilor tinere care vor să fie aproape de oraş, dar care vor să locuiască în afara lui departe de agitaţia urbană, zgomot şi tot ceea ce implică traiul în oraş" este de părere Raluca Dima, Team Leader Neocasa.
Totuşi, în momentul în care decizi să te muţi în Mogoşoaia şi îţi poţi acoperi toate aceste minusuri, fiecare zi poate fi confundată cu o zi de duminică. Oricine poate avea acces pe domeniul Brâncovenilor, în parcul amenajat de Martha Bibescu. Iar dacă vă gândiţi să vă cumpăraţi o casă aproape de lac, este suficient să ieşiţi în curte pentru a simţi liniştea traiului departe de oraş.
Terenurile extravilane, de investiţie, sunt la câţiva euro în zonele fără utilităţi. Mai aproape de utilităţi, parcelele mai mici pornesc de la 20-30 euro/mp.
„În zona centrală unde sunt toate utilităţile, inclusiv canalizare, apă curentă şi drumuri asfaltate ajung la 100-150 euro/mp culminând cu zona de lac care şi-a păstrat preţurile destul de mari, în jur de 150-250 euro/mp" susţine Bogdan Bunea, manager Briza Land.
Ofertele de criză au adus în Mogoşoaia şi case cu suprafeţe de până la 180 mp, ale căror preţuri sunt de 50-60.000 euro. Acestea sunt însă la periferie. Pe măsură ce te apropii de centru, preţurile caselor noi, cu suprafeţe mari pot urca şi până la 400.000 euro.
27 January 2011