Apartamentele de închiriat - mobilate sau nemobilate? Aceasta este dilema multor proprietari care vor să primească chiriași. Există argumente pro și contra pentru ambele scenarii, dar răspunsul corect este întotdeauna cel care corespunde nevoilor de moment ale proprietarului. Un lucru este cert: chiriile sunt similare, indiferent de nivelul de mobilare. Deci cei care vor să mobileze pentru a obține un venit lunar mai mare pornesc de la o ipoteză complet greșită.

34938-tvnk.jpgMobilarea unei locuințe este un demers costisitor și obositor, motiv pentru care proprietarii se gândesc de două ori înainte să decoreze proprietatea pe care o vor închiria. Mulți sunt tentați să facă acest lucru, în speranța că vor obține o chirie mai mare, dar realitatea din piață aduce o mulțime de contra-argumente în acest sens. Uneori, locuințele mobilate se pot închiria chiar mai ieftin decât cele nemobilate sau semi-mobilate. Poziționarea, suprafața și calitatea clădirii sunt aspecte mult mai importante în stabilirea prețului.

Un exemplu concret este cel al unei garsoniere din Drumul Taberei (vezi aici detalii). Aceasta este situată într-o construcție nouă, are 57 mp suprafață utilă, este mobilată și utilată modern și oferă tot confortul necesar viitorilor chiriași, fără ca aceștia să mai facă vreun efort în cosmetizarea locuinței. Dezavantajul: este situată la parter. Astfel, prețul de închiriere este de 250 euro/lună, cu 50 euro mai puțin decât o altă garsonieră din același cartier (vezi aici detalii), construită tot într-un bloc nou și cu o suprafață chiar mai mică, de 44 mp. Aceasta are doar parchet, gresie, faianță, aer condiționat și mașină de spălat.

Discrepanța dintre prețuri se găsește la toate tipurile de apartamente, în toate zonele

Situația este similară și în cazul apartamentelor cu două camere. De exemplu, în zona Unirii, un apartament de 55 mp situat chiar lângă Fântâni (detalii aici), mobilat modern și aflat într-un ansamblu rezidențial intim, de doar 34 de apartamente, construit anul acesta, se închiriază cu 420 euro. Tot în zona Unirii, un alt apartament situat într-un alt ansamblu construit anul acesta (detalii aici), doar că puțin mai mare și nemobilat, este scos la închiriat cu 500 euro/lună. Discrepanța se păstrează și în cazul apartamentelor cu trei camere. De exemplu, în cartierul Tineretului, în blocuri construite în anii ’80, un apartament nemobilat se închiriază cu 480 euro/lună (detalii aici), în timp ce unul mobilat se poate închiria cu 400 euro/lună (detalii aici).

Locuințele mobilate se închiriază mai repede

În aceste condiții, este clar că argumentul financiar nu este cel după care ar trebui să se ghideze proprietarii în momentul în care se gândesc dacă ar trebui sau nu să mobileze locuința de închiriat. Acesta ar trebui să cunoască avantajele și dezavantajele de ambele părți.

„În cazul locuințelor mobilate, există șansa să se închirieze mai rapid pentru că în general sunt mai mulți clienți care caută locuințe mobilate. Un alt avantaj este că, în momentul în care chiriașii pleacă, proprietarul rămâne cu mobila și deci cu avantajul de a reînchiria mai rapid. De asemenea, proprietarul poate cădea de acord cu chiriașul ca acesta din urmă să achite parțial anumite îmbunătățiri aduse locuinței. Iar pentru a acoperi daune financiare, contractul de închiriere poate să stipuleze clauze și condiții pentru chiriașii care deteriorează bunurile proprietarului pe momentul șederii”, a declarat pentru IMOPEDIA.ro Marius Gostian, director Exclusive Estate.

Locuințele nemobilate se închiriază pentru mai mult timp

De cealaltă parte, chiriașii care își cumpără singuri mobila pentru locuința închiriată tind să locuiască acolo perioade mai lungi de timp, dat fiind faptul că au făcut o investiție iar mutarea poate fi o operațiune complexă și costisitoare.

„Un alt avantaj vine din faptul că noii chiriași își pot alege mobila potrivit nevoilor personale. În general, sunt șanse infime ca un client să găsească plăcută amprenta personală a proprietarului. Nimeni nu se simte bine într-un loc creat pentru altcineva. Deci când își aduc mobila, chiriașii sunt mult mai mulțumiți și aduc mai puține probleme proprietarului, care nu trebuie să își facă griji despre comportamentul clienților și daunele pe care le pot aduce bunurilor”, arată pentru IMOPEDIA.ro Maria Toma, broker Safe&Simple Home Brokers.

A treia variantă, a locuințelor semi-mobilate, funcționează exclusiv după dorința proprietarilor. La modul ideal, trebuie să existe suficiente corpuri de mobilă și utilități încât apartamentul să arate locuibil, dar nu prea multă, pentru ca locul să arate finisat sau aglomerat. În general, proprietarii cu apartamente mai mari tind să le lase nefinidate, dat fiind faptul că aceste locuințe sunt închiriate în general de persoane mai în vârstă, cu familie și propria mobilă. Proprietățile mai mici sunt adesea mobilate și sunt căutate de tineri, cu o nevoie mare de mobilitate.

PE ACEEAȘI TEMĂ, CITEȘTE ȘI:


1 September 2014