Master Planul de Transport prevede construcția a 1.300 kilometri de autostradă, până în 2030. Ministerul Transporturilor a dublat numărul de kilometri față de ultima variantă a acestui document – în toamnă, instituția anunța că se vor construi circa 650 kilometri de autostradă, în următorii 15 ani. Rețeaua actuală de autostrăzi din România totalizează în prezent 700 kilometri.

36350-infrastructura.jpgMinistrul Transporturilor Ioan Rus a prezentat marți comisiilor parlamentare de specialitate Master Planul de Transport și situația companiilor din subordinea Transporturilor. Master Planul General de Transport este un document strategic, în baza căruia vor putea fi accesate fondurile structurale pentru transport aferente perioadei 2014 – 2020. Documentul urmează să fie aprobat săptămâna viitoare în Guvern, urmând a fi prezentat Comisiei Europene, înainte de implementare.

„Am prezentat în fața celor două comisii Master Planul în forma semifinală, variantă la care dânșii au avut unele observații și corecturi pertinente, care pot fi făcute și fără să modifice fundamental ceva”, a declarat ministrul, potrivit Mediafax.

În urma dezbaterii publice, a fost propusă construcția unor sectoare de autostradă care figurau inițial ca drum expres, respectiv Sibiu-Pitești, Bacău-Pașcani, Târgu-Neamț-Iași-Ungheni și Târgu Mureș-Târgu Neamț (cea din urmă ca autostradă construită în mai multe etape). De asemenea, varianta revizuită a Master Planului prevede o nouă centură ocolitoare cu profil de autostradă pentru București și mai multe sectoare de drumuri expres care inițial făceau parte din rețeaua Trans Regio.

Investiția în sectorul rutier se ridică la 26,48 miliarde euro, investiția în autostrăzi fiind de peste jumătate din această sumă, potrivit Ministerului Transporturilor. După dezbaterea publică au fost propuși:

  • 1.301 km de autostradă (cu un plus de 645 km față de versiunea inițială a Master Planului)
  • 1.877 km de drum expres
  • 3.147 km de drum Trans Regio și Euro Trans
  • 57 variante de ocolire de sine stătătoare sau parte a proiectelor de autostradă sau drumuri expres

Totalul investițiilor în sectorul feroviar se ridică la 19 miliarde euro. Pentru acest sector, noua variantă a documentului prevede investiții de reabilitare a coridoarelor feroviare (3.219 km), a unor căi ferate cu potențial economic (1.131 km), electrificarea tuturor sectoarelor de pe rețeaua TEN-T core (425 km) și dezvoltarea unor sectoare de cale ferată de mare viteză (peste 1.000 km).

În sectorul naval, investițiile sunt estimate la peste 2 miliarde euro, propunerile vizând 725 km de căi navigabile și modernizarea a 12 porturi. În același timp, autoritățile și-au propus ca sectorul aerian să atragă investiții de 588 milioane euro, propunerile vizând infrastructura a 14 aeroporturi. Totodată, suma revizuită pentru sectorul multimodal este de 142 milioane euro. Valoarea totală a investițiilor pentru dezvoltarea structurii de transport pentru următorii 15 ani este de peste 48 miliarde euro.

Ministerul Transporturilor a dublat numărul de kilometri

În urmă cu jumătate de an, Ministerul Transporturilor anunța că Master Planul de Transport prevede, pentru următorii 15 ani, construcția a 656 kilometri de autostradă și a 2.226 kilometri de drumuri expres. În urmă cu mai puțin de un an, fostul ministru Dan Șova declara că România va avea 1.800 noi kilometri de autostradă, până în 2020.

Potrivit ministrului Ioan Rus, în anul 2015 vom vedea doar 50 noi kilometri de autostradă, urmând ca în 2016, rețeaua autostrăzilor din România să se extindă cu 200 noi kilometri. În prezent, rețeaua națională totalizează doar 700 kilometri.

CITEȘTE ȘI ALTE ARTICOLE:

 

10 February 2015