Alături de Mick Jagger sau Roman Abramovich, Michael Bloomberg s-a alăturat celebrităților care dețin o locuință de lux în Chelsea, cel mai costisitor cartier al Londrei. Fostul primar al orașului New York a plătit mai bine de 1,5 milioane euro peste prețul cerut, pentru a obține o vilă cu o istorie de trei secole, amplasată pe faimoasa stradă Cheyne Walk.

37952-1.jpgMichael Bloomberg și-a mărit portofoliul de proprietăți londoneze – fostul primar al orașului New York a cumpărat o vilă istorică, amplasată în cartierul exclusivist Chelsea, pentru care a plătit circa 22,4 milioane euro. Cu această ocazie, miliardarul se alătură unor nume precum Mick Jagger sau Roman Abramovich, care dețin, de asemenea, locuințe pe una dintre cele mai scumpe și exclusiviste străzi ale Londrei – Cheyne Walk.

Construită în 1715, proprietatea proaspăt cumpărată se află la o distanță de 20 minute de mers pe jos de celălalt cămin londonez al omului de afaceri, din Knightsbridge, unde organizează în mod frecvent serate la care sunt invitate figuri proeminente din mediul politic, cultural și de afaceri. Potrivit unor surse apropiate, Michael Bloomberg și-a dorit atât de mult vila din Chelsea, încât a scos din buzunar mai bine de 1,5 milioane euro peste prețul cerut.

  • Fost cămin al scriitoarei George Eliot, vila este construită în 1715 și se află pe malul Tamisei, bucurându-se de vedere directă către râu
  • Cu o suprafață totală de circa 585 metri pătrați, locuința are șapte dormitoare, având finisaje și accesorii rare: parchetul original, tavanul pictat de James Thornhill (Venus ieșind din mare)

„Este o proprietate specială, cu o importanță istorică unică – o bijuterie arhitecturală clasică, ce beneficiază de caracteristici exotice impresionante”, a subliniat pentru publicația Sunday Times agentul imobiliar Charles McDowell.

Fost primar al orașului New York, pentru o perioadă de 12 ani, Michael Boomberg și-a construit averea fondând Bloomberg L.P., companie ce furnizează software, date și știri dedicate mediului financiar. Omul de afaceri american are strânse legături cu Regatul Unit, atât de natură afectivă, cât și de afaceri: fosta soție și fiicele sale sunt britanice, a avut o colaborare strânsă cu primarul Londrei, a făcut donații generoase mediului cultural, iar în urmă cu un an, a primit titluri onorifice din partea Reginei Elisabeta, ca recunoaștere a eforturilor sale îndreptate către afaceri și filantropie. În plus, Bloomberg L.P., companie cu peste 15.500 angajați la nivel global, va avea un nou sediu central regional în Londra, o clădire cu nouă etaje, care va include trei spații verzi publice.

VEZI CUM ARATĂ ȘI ALTE PROPRIETĂȚI FAIMOASE:

 

13 august 2015