Raritatea locurilor de parcare din Capitală face ca preţul lor să nu dea înapoi în faţa crizei. În cazul ansamblurilor rezidenţiale de lux, o astfel de anexă costă chiar şi 20.000 de euro.

14619-masini.jpgDeşi nu au nici măcar o fereastră sau un perete despărţitor, locurile de parcare sunt unele dintre cele mai valoroase proprietăţi imobiliare, cel puţin în Bucureşti. O dovedeşte nivelul ridicat pentru care încă se tranzacţionează un metru pătrat al unei asemenea dependinţe. "Costul începe de la 7.000 - 8.000 de euro, plus TVA şi ajunge până la 20.000 de euro, plus TVA, în cazul unor ansambluri de lux din centrul şi nordul Capitalei", a declarat pentru gândul Mihaela Pană, şef al departamentului rezidenţial al companiei DTZ Echinox.

Spre exemplu, dezvoltatorii spanioli ai ansamblului Alia Apartments, din apro­pierea Arcului de Triumf, recent inau­gurat, cer 18.000 de euro pentru un loc de parcare subteran. În condiţiile în care, în medie, o astfel de anexă ocupă circa 14 metri pătraţi, rezultă un preţ de aproape 1.300 de euro pentru fiecare metru pătrat. Nivelul este însă similar celui cerut pentru un du­plex construit în anii '90, din zona Uni­rii. Conform unui anunţ de pe site-urile de profil, pentru cei 140 de metri ai locuinţei, proprietarul vrea 180.000 de euro, adică tot aproximativ 1.300 de euro pe metru pătrat.

Investiţia imobiliară a momentului

Totul se negociază însă în această perioadă. Faţă de anul 2008, când a fost începută vânzarea apartamentelor, compania spaniolă a redus preţurile cu 20-30%, iar multe dintre locurile de parcare sunt incluse într-un pachet mai amplu, pentru a face mai atractivă cumpărarea unei locuinţe. "Am ajustat preţurile aşa cum s-a întâmplat peste tot în lume. Credem însă că aceste preţuri vor creşte în câteva luni", spune Fernando Moreno Mendoza, preşedintele Alia Group. Ceea ce face însă ca locurile de parcare să fie la mare căutare şi un aju­tor serios pentru vânzătorii de case este tocmai raritatea lor. "Zona ultracentrală este foarte aglomerată, motiv pentru care locurile de parcare sunt extrem de solicitate. Iar în zonele rezidenţiale de lux locurile de parcare sunt obligatorii. De cele mai multe ori cumpărătorii solicită chiar câte două locuri de parcare", afirmă reprezentanta firmei de consultanţă imobiliară. Ea schiţează şi un scurt portret al cumpărătorului de lo­cuinţe de lux: aceştia deţin maşini foar­te scumpe, călătoresc mult peste gra­niţă, iar un loc de parcare conferă siguranţă pentru autovehiculele lor în perioadele în care lipsesc.


Sursa

27 October 2010