Prețul plătit pentru încălzirea locuințelor este una dintre cele mai apăsătoare probleme, odată cu sosirea sezonului rece. Din fericire, există mai multe metode pentru a face o locuință să fie eficientă energetic. Dar acest lucru presupune investiții, iar mulți proprietari se sperie de suma care trebuie achitată, fără să calculeze economiile făcute pe termen lung, în urma acestor modificări.

35470-incalzire_casa.pngPrețul plătit pentru încălzire, în timpul iernii, diferă în funcție de termoizolare, de materialele din care este realizată locuința, de zona în care este amplasată aceasta, de suprafață sau de varianta aleasă pentru încălzire. Astfel, este mai simplu să ai casa economică dacă o construiești în așa fel de la bun început. În cazul blocurilor însă, sau în cazul caselor aflate la al doilea proprietar, se poate modifica doar ultima parte, respectiv varianta aleasă pentru încălzire.

Atunci când vine vorba de instalații pentru încălzire, toată lumea se gândește la calorifere sau centralele pe gaz. Există însă și alternative: sobe pe gaz sau combustibili solizi, centrale termice cu lemn, peleți sau curent electric, pompe de căldură geotermale, panouri solare și multe altele. Acestea trebuie alese în funcție de nevoile clientului precum și raportat la ecuația costuri-beneficii. Respectiv costurile inițiale puse în balanță cu cele de funcționare și de întreținere”, a declarat pentru IMOPEDIA.ro inginer Marius Grigore, manager Heat Capital.

Trebuie să se țină cont de costul materiei prime folosite și de evoluția acestuia în timp

De asemenea, trebuie să se țină cont de costul materiei prime folosite și de evoluția acestuia în timp. de exemplu, una dintre marile probleme ale centralelor pe gaze, în acest moment, este prețul în creștere al materiei prime. Cu toate acestea, prețul de achiziție este adesea argumentul decisiv și mulți clienți pot fi atrași, măcar la început, de produsele care au un preț de câteva mii de lei, în comparație cu altele, care costă câteva zeci de mii de lei. Dar pentru cele mai ieftine dintre produse pot exista dezavantaje atât de mari încât nu justifică achiziția.

În unele cazuri, este nevoie de supraveghere aproape continuă a instalației. Există instalații care folosesc lemnele sau au nevoie de o butelie GPL. Centrala pe gaze este cea mai facilă, dar pentru cei care nu au acces la gaze, este absolut inutilă. Pentru ei, o centrală pe peleți pare a fi cea mai potrivită variantă, după cea pe gaz, dar prețul total este destul de mare. La fel și în cazul centralei pe lemn”, continuă inginer Marius Grigore.

Casele pasive sunt metode moderne de a economisi bani prin intermediul locuinței

Alternativele autonome, eco, prind avânt și sunt promovate drept metode simple de a economisi bani prin intermediul locuinței. Sunt însă cazuri în care acestea nu pot fi folosite decât pentru locuințele nou construite. Asta pentru că peretele cel mai lung al camerelor cel mai des folosite trebuie poziționat spre nord. Tot spre nord trebuie îndreptate și colectoarele solare, pentru cei care alleg această variantă.

Colectoarele solare sunt o variantă accesibilă. Prețul este similar cu cel al unei centrale pe gaz, doar că montarea acestora aduce economii, respectiv duce la o amortizare rapidă a investițiilor, în doar câțiva ani. Mai pot fi folosite panouri radiante, pompe de căldură, încălzirea cu brichete, care folosește rumeguș în loc de lemne și alte tehnologii similare”, a declarat pentru IMOPEDIA.ro  Mariana Roșcova, reprezentant de vânzări Sunshine Experts.

Aceste tehnologii sunt încă noi și nu acceptate la nivel general, în rândul clienților români. Teama generală este dependența de o singură resursă, așa că există clienți care combină tehnologiile în așa fel încât să se simtă asigurați. Șemineul, încălzirea prin pardoseală, caloriferele electrice sau pompa de căldură sunt alte metode care ar putea fi folosite pentru încălzire, pe timpul iernii.  Nu există însă o variantă perfectă pentru toată lumea, ci doar metode care răspund nevoilor fiecărui caz în parte.

CITEȘTE ȘI:

20 octombrie 2014