Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) vrea să preia Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI), aflată în prezent în subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI), şi a elaborat în acest sens un proiect de ordonanţă de urgenţă, arată Mediafax. Proiectul vizează modificarea şi completarea Legii 7/1996, privind cadastrul şi publicitatea imobiliară.

20656-agentia-nat-dew-cadastru-si-publicitate-imobili.jpgIniţiativa este justificată, printre altele, de "intercondiţionarea activităţilor MDRT cu cele ale ANCPI" pentru realizarea obiectivelor comune privind politicile sectoriale pentru planificarea dezvoltărilor regionale şi înregistrarea sistematică în cadastru şi cartea funciară, precum şi de necesitatea corelării politicilor de dezvoltare teritorială cu cele de administrare a terenurilor, susţine MDRT în proiectul ordonanţei.

În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a ordonanţei se va încheia un protocol de predare-primire între MAI şi MDRT, care va cuprinde prevederile bugetare, execuţia bugetară până la data transferului şi structurile de personal preluate.

Personalul agenţiei şi al instituţiilor subordonate acesteia vor beneficia de salariile şi de drepturile avute anterior, iar spaţiile în care funcţionează oficiile de cadastru şi publicitate imobiliară vor fi preluate de asemenea de către MDRT.


Sursa

29 August 2011