Vrei să-ţi cumperi o locuinţă mai mare, dar nu ai suficienţi bani? Nici o problemă. Ne poţi da în schimb vechea ta garsonieră, vechiul apartament sau chiar... autoturismul şi rămâne să plăteşti diferenţa.

Prima Casa - targ imobiliarNu este vreo glumă, ci una dintre cele mai tentante oferte prezentate in cadrul unui târg imobiliar, care a avut loc zilele trecute in Bucureşti. Este vorba despre ansamblul Poiana Florilor, în care preţul unei metru pătrat construit este de 480 de euro.

„Prima casă doar cu buletinul" poate fi achiziţionată în cadrul proiectului Hope City, cu un avans de 5%, restul de 95% fiind împărţit în rate pe o durată de 30 de ani, direct la constructor, cu o dobândă de numai 3,8%. Preţul unei garsoniere în acest ansamblu este de circa 46.000 de euro, în timp ce un apartament de două camere costă aproape 74.000 de euro.

Alţi dezvoltatori oferă, pe lângă preţuri promoţionale valabile până la finalul lunii august, bonusuri care constau în locuri de parcare sau chiar autoturisme.

Printre cele mai ieftine locuinţe noi de pe piata sunt garsonierele din ansamblul „Dolce vita", care costă 36.000 euro. Tot aici, un apartament de două camere poate fi achiziţionat cu 57.000 euro. De asemenea, cei care se află în căutarea primei case, ar trebui să arunce un ochi şi pe oferta ansamblului rezidenţial „Dealul verde", situat în cartierul Berceni. Aici, preţul unei vile la roşu porneşte de la 46.000 de euro, în timp ce o casă semifinisată costă 54.000 de euro. 

19 July 2009