Cuplul format din Marina Almăşan şi Victor Socaciu nu este unul monden, deşi amândoi sunt persoane publice - ea prezintă emisiuni la postul naţional de televiziune, iar el este un îndrăgit cântăreţ de muzică folk. Însă, în mod paradoxal, cei doi locuiesc în cea mai mondenă zonă a Capitalei. E drept, este şi unul dintre cele mai liniştite cartiere din Bucureşti.

16529-principala.jpg„Locuiesc în zona Dorobanţi, o zonă în care m-am şi născut, am copilărit, am învăţat, şi liceul şi facultatea, şi am ţinut foarte mult, plăcându-mi mult zona, să rămân să locuiesc aici", povesteşte Marina Almăşan-Socaciu care stă, împreună cu familia sa, într-o vilă pentru care a făcut eforturi uriaşe. „A fost o investiţie majoră şi chiar am făcut eforturi în sensul că a trebuit să ne vindem, pe lângă casa în care locuiam atunci, un apartament într-un bloc, a trebuit să vindem şi locuinţa în care soţul meu avea sediul fundaţiei culturale pe care o conducea, şi a trebuit să ne şi facem un împrumut substanţial la bancă pe care îl tot plătim şi mai avem încă foarte mult de plătit. Deci ne-a costat cu vârf şi-ndesat, dar suntem mulţumiţi de casa noastră şi am făcut acest efort cu inima deschisă. Este o vilă cu trei etaje, unul dintre etaje aparţine familiei noastre. Avem deja cinci ani de când suntem locatarii ei", explică Marina, care recunoaşte că până acum nu a făcut schimbări majore în casă.

„Făcând acest efort financiar foarte mare pentru cumpărare, nu prea ne-au rămas nouă foarte mulţi bani pentru amenajări interioare spectaculoase. Dar a fost nevoie să închidem nişte balcoane, a fost nevoie să separăm în livingul nostru o mică parte în care să-mi amenajez eu un mic birou de lucru, deci au fost ceva lucrări interioare. De regulă eu mă ocup de aceste lucruri pentru că sunt mai inventivă şi mai energică. Victor este mai poet, mai boem şi este mai puţin implicat în lucruri care necesită ciocan, cuie şi alte acţiuni asemănătoare", precizează prezentatoarea tv.

E drept, investiţia făcută de Marina Almăşan şi Victor Socaciu a meritat fiecare ban. Bucureştiul lor nu seamănă câtuşi de puţin cu Bucureştiul celor care locuiesc în cartierele
de la periferie. „E o zonă curată, o zonă civilizată, o zonă în care, ca să zic aşa, „intruşii" sunt destul de rari. Avantajul meu personal este că e foarte aproape de serviciu, şcoala copiilor mei este la doi paşi, şi, iarăşi un avantaj, părinţii mei sunt foarte aproape şi, pentru că ne apropiem de vârsta în care copiii au grijă de părinţi, a cântărit foarte mult această distanţă mică faţă de casa părintească".

Prezentatoarea emisiunii „Ne vedem la TVR" recunoaşte însă că există şi dezavantaje. Pentru că, aşa cum ştim cu toţii, Dorobanţi este o zonă scumpă, din toate punctele de vedere. „Există dezavantajele preţurilor. Cam tot în zona respectivă este foarte scump. Începând cu kilogramul de morcovi şi continuând cam cu tot ce trebuie pentru casă. deci de foarte multe ori ca să facem o aprovizionare masivă trebuie să mergem în cartiere mai normale şi rămâne să ne luăm de lângă casă strictul necesar: pâinea, laptele."

Marina Almăşan Socaciu mărturiseşte că a avut noroc de vecini buni, pe care nu i-ar schimba pentru nimic în lume. „Avem norocul ca la etajul inferior să stea o doamnă care este singură şi deci este foarte liniştită, şi la parter stă o familie care nu locuieşte practic acolo, ci stau în altă parte, şi această locuinţă văd că o ţin goală. Probabil în ideea unei închirieri, nu-mi dau seama încă. Deci este o vilă foarte liniştită, noi suntem cei care producem gălăgia, dar văd că suntem toleraţi de cinci ani."

Iar dacă alţii nu sunt niciodată mulţumiţi de imobilul în care stau, Marina Almăşan-Socaciu spune cu mâna pe inimă că aceasta este casa visurilor ei. „Casa ideală ar trebui să aibă o notă de intimitate aparte şi ar trebui neapărat să fie populată de oameni apropiaţi. Pentru că în momentul în care împarţi ceea ce ai cu oameni care-ţi sunt apropiaţi şi dragi, deja foarte multe hibe, care să zicem că s-ar vedea cu ochiul liber, dispar şi în momentul acela chiar îţi este bine oriunde te-ai afla. Eu pot să spun că în momentul actual locuiesc într-o casă ideală."

În aceste condiţii, răspunsul Marinei la întrebarea „v-aţi muta din Bucureşti?" este absolut firesc. „Numai pentru o perioadă foarte scurtă. M-am născut şi am crescut aici şi sunt foarte legată de oraş şi, în general, îmi plac locurile tumultoase, cu oameni mulţi şi viaţă agitată, deci nu sunt adepta unei vieţi într-un loc retras şi liniştit. Poate spre pensie să-mi schimb gândirea, dar deocamdată îmi este foarte bine aici şi sunt chiar mulţumită că în jurul meu simt viaţă din toate punctele de vedere."

Am primit acelaşi răspuns şi atunci când am întrebat-o dacă i-ar plăcea să trăiască într-o altă ţară. „Pentru o scurtă perioadă. Pentru că nu cred că m-aş putea adapta, cu atât mai mult cu cât meseria pe care o am este una specială, nu cred că m-aş putea adapta altor locuri, dar îmi plac destule ţări din lume în care mi-ar plăcea să trăiesc, aşa, o perioadă de timp. Ca oraş preferat aş putea să numesc Barcelona, care mi-a plăcut foarte mult şi, la un pol opus, din toate punctele de vedere, aş numi Tokio, care iarăşi m-a impresionat extrem de mult prin oraşul în sine şi prin locuitorii lui."

Marina Almăşan şi Victor Socaciu au şi o casă de vacanţă, unde merg în fiecare vară pentru a-şi încărca bateriile. Ca şi locuinţa din Bucureşti, şi casa de la ţară este situată într-o zonă exclusivistă. „Avem o căsuţă de vacanţă. Am cumpărat acum vreo zece ani la Cornu, lângă Câmpina, o căsuţă construită de cineva şi vândută din motive probabil subiective. Este o căsuţă aproape ţărănească, dacă pot să spun aşa. Deci nu este o vilă, este aproape o casă ţărănească dar ceva mai cocheţică decât o casă pur ţărănească, în care obişnuim vara să venim în vacanţă cu copiii şi ne mai ocupăm aşa de grădinărit, de mers la pescuit, de urcat munţii".

CITEŞTE ŞI: Top 10 – Cele mai înfiorătoare castele din lume


21 February 2011