Construirea mansardei poate fi făcută fără semnătura tuturor proprietarilor din blocul respectiv, prevede un document aprobat recent de parlament.

Dacă două treimi dintre locatarii unui imobil semnează că sunt de acord ca peste terasa blocului să se construiască apartamente mansardate, şantierul poate fi deschis. Parlamentarii au aprobat recent un proiect de lege în acest sens.

Până acum, era nevoie de unanimitate între vecini, ceea ce oprea definitiv sau, cel puţin, îngreuna procesul.

În timp ce parlamentarii susţin că este necesară o asemenea lege pentru a face faţă "realităţii economice şi necesităţii de extindere a imobilelor cu mai multe etaje", preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Proprietari din România, Radu Opaina, spune că noua reglementare va crea un dezastru social, iar dreptul la proprietate nu va mai fi respectat.

Despăgubiri pentru cei care nu semnează

Noua lege, 170/2010, a fost adoptată de parlament la jumătatea acestei luni. Potrivit actului, trimis deja spre promulgare la preşedintele Traian Băsescu, "încetarea destinaţiei de folosinţă comună pentru părţile comune din clădirile cu mai multe etaje sau apartamente se poate hotărî motivat cu o majoritate de două treimi din numărul coproprietarilor".

Astfel, dacă aproximativ 66% dintre proprietarii unui bloc semnează că sunt de acord cu mansardarea imobilului, ceilalţi proprietari se vor trezi că se lucrează pe terasa blocului, fie şi împotriva dorinţei lor.

Totuşi, dacă nu îşi vor da acordul, aceştia vor beneficia de "o despăgubire justă stabilită pe cale convenţională ori, în caz de neînţelegere, pe cale judecătorească", se precizează în Legea votată de 252 de parlamentari.

"Legea încalcă dreptul la proprietate"

De cealaltă parte, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Proprietari, Radu Opaina, consideră că noua lege încalcă dreptul la proprietate şi va da undă verde abuzurilor.

"Ca să înstrăinezi un spaţiu care este în folosinţă comună trebuie ca toţi proprietarii să semneze la notar, nicidecum doar o parte. Nu se poate aşa ceva. Cum adică, eu dacă stau într-un bloc şi mă trezesc că s-a vândut uscătoria trebuie să accept, că aşa au decis jumătate din locatari? Nu este legal", a declarat Opaina.

Potrivit acestuia, şi cei care locuiesc în prezent în apartamente construite pe terasele blocurilor nu sunt proprietari în adevăratul sens al cuvântului. Pesoanele aflate în această situaţie nu pot vinde imobilele decât dacă toţi locatarii imobilului sunt de acord cu acest lucru. Şi acest lucru s-ar putea schimba însă odată cu publicarea noii legi în Monitorul Oficial.

Apartamentele-mansardă ar putea fi vândute

Iniţiatorii legii, deputaţii Gabriel Andronache şi Daniel Buda, susţin că noua lege va face posibilă vânzarea locuinţelor mansardă.

"În prezent, la nivel naţional sunt construite mii de apartamente prin modalitatea mansardării blocurilor de locuinţe, care nu pot intra în circuitul civil din cauza imposibilităţii juridice de a înstrăina terasa blocului, care este parte de uz comun. Astfel, mii de familii care au cumpărat astfel de locuinţe nu pot vinde locuinţele dobândite", explică Daniel Buda.

Mansardare contra reabilitare termică

Mai multe blocuri din sectorul 4 şi 3 al Capitalei arată ca noi după ce au fost mansardate. Asta după ce dezvoltatorii au primit acordul proprietarilor de a construi un etaj sau două în plus, numai după ce au promis că vor reabilita termic blocul în schimbul cedării terasei.

De exemplu, în zona Piaţa Reşiţa, două imobile sunt proaspăt zugrăvite în roz pal, toată lumea are termopan, iar pereţii exteriori sunt placaţi cu polistiren.

"La noi în bloc sunt mulţi pensionari. Nu aveam cum să strângem bani pentru reabilitare", a explicat Daniela Suciu, care locuieşte în unul dintre cele două blocuri renovate.


Sursa

27 July 2010