Bulevardele Magheru şi Victoriei sunt etaloanele româneşti pentru spaţii comeriale de lux. Chiriile care se plătesc, pentru a ocupa un spaţiu comercial în aceste zone, pot suna fabulos: până la 600 de euro/metru pătrat, pe an. Totuşi, aceste două bulevarde sunt printre ultimele în topul celor mai  scumpe artere comerciale din lume. Chiriile sunt şi de 10 ori mai mari, în New York, Hong Kong sau Paris.

32801-i2ec63ch.jpgPentru investitorii care reuşesc să treacă de toate piedicile birocratice ori economice şi reuşesc să îşi deschidă o afacere în România, ţara noastră continuă să fie una dintre cele mai ieftine, de pe lista lor. Chiar şi atunci când vine vorba despre produse luxoase. Un exemplu elocvent vine din domeniul spaţiilor comerciale. Bulevardele Magheru şi Victoriei, acolo unde îşi doreşte să fie orice afacere de top, ocupă locurile de sfârşit în topul celor mai scumpe artere comerciale din lume. Pentru a închiria un spaţiu în zona Magheru, se cere o chirie medie de 50 euro/mp/lună. Acest preţ poziţionează bulevardul pe locul 55 în top 64 cele mai scumpe artere comerciale din lume.

„Bulevardul Magheru a scăzut trei poziţii în top, după ce s-au simţit ieftiniri ale chiriilor. În ediţia anterioară a topului, chiria medie solicitată în zonă era de 720 de euro/mp/lună. Cu toate acestea, nu putem vorbi despre fluctuaţii îngrijorătoare pe piaţa de retail din România”, arată oficialii companiei de consultanţă imobiliară Cushman&Wakefield.

Braşov este excepţia de la regulă: chiriile s-au păstrat la acelaşi nivel

Ieftiniri s-au remarcat şi pe Calea Victoriei, unde chiria a scăzut cu 18%, până la 45 euro/mp/lună. Bulevardul Republicii, din Braşov, este a doua cea mai scumpă arteră comercială din ţară, cu 40 euro/mp/lună. Acesta este unul dintre puţinele cazuri în care preţul a stagnat.

  • Urmează Cluj, cu o chirie de 37 euro/mp/lună în zonele Memorandumului, Napoca, Eroilor
  • Iar în Constanţa, unde chiriile au scăzut cu 9,1%, se achită 20 euro/mp/lună, în zonele Ştefan cel Mare şi Răscoala din 1907

Un asemenea nivel al chiriilor ne plasează cu puţin înaintea unor ţări precum Bulgaria şi Macedonia, unde proprietarii spaţiilor comerciale cele mai bine plasate solicită 40 euro/mp/lună. Pe ultimele locuri ale topului se află Quinto - Ecuador, Riga - Lituania, Caracas - Venezuela, Manama - Bahrain, Tallinn - Estonia, Manila - Filipine şi Amaan - Iordania.

Moscova e cea mai bine cotată capitală din Europa Centrală şi de Sud-Est

De cealaltă parte, Moscova este cea mai bine cotată zonă din Europa Centrală şi de Sud-Est. Capitala rusă ocupă locul 12 în top, cu o chirie medie de 320 euro/mp/lună. Urmează Kiev - Ucraina, cu o chirie medie de 192 euro/mp/lună. Urmează Praga – Cehia, cu o chirie medie de 180 euro/mp/lună. În Ungaria, veşnicul nostru rival în atragerea investitorilor, în Budapesta, chiria medie este de 90 euro/mp/lună, iar în Varşovia, Polonia, chiria este de 83 euro/mp/lună.

Primele locuri din top sunt ocupate de Hong Kong, unde pentru a închiria un spaţiu de retail trebuie să se achite o chirie lunară de 2.083 euro/mp/lună şi bulvevardul 5th Avenue din New York, cu 1.725 euro/mp/lună. Pe locul trei se află la fel de renumitul Avenue des Champs-Elysees din Paris, cu o chirie de 1.104 euro/mp/lună.

CITEŞTE ŞI: Investiţiile imobiliare în România, în creştere cu 25%. Europa de Est revine în atenţia străinilor


22 ianuarie 2014