Marile companii imobiliare de pe piaţa autohtonă preconizează că nu vor avea pierderi anul acesta şi mizează pe afaceri comparabile cu nivelul celor din 2008. Tranzacţiile cu proprietăţi scumpe nu au fost afectate în aşa mare măsură de blocajul de pe piaţă. Şi asta pentru că amatorii de asemenea locuinţe plătesc cu banii jos.

http://www.adevarul.ro/articole/luxul-inca-aduce-profit.htmlSă cumperi o proprietate de lux pe timp de criză este o adevărată oportunitate, dacă ai bani lichizi. Şi asta pentru că preţurile pe acest segment au scăzut, în medie, cu 30%.

Astfel, pentru unele companii de consultanţă imobiliară, departamentul vânzărilor de lux a făcut jocurile în primele opt luni ale acestui an.

„Cele mai multe tranzacţii au fost realizate pe segmentul destinat imobilelor de lux. Aceste proprietăţi şi-au pierdut cel mai puţin din valoare, sunt cea mai bună investiţie pe termen lung, iar potenţialii cumpărători nu sunt condiţionaţi de un împrumut la bancă pentru o astfel de achiziţie", declară Eduard Uzunov, directorul general al firmei Regatta.

Conform acestuia, deţinătorii de bani lichizi au fost şi sunt cei care fac regulile pieţei, iar cei care au ştiut să investească în această perioadă, vor avea numai de câştigat pe termen mediu şi lung.

„Piaţa oferă acum multe oportunităţi de investiţii inteligente. Mai devreme sau mai târziu, piaţa îşi va reveni, tranzacţiile vor fi reluate şi preţurile vor creşte din nou", opinează Uzunov. De altfel, în cadrul Regatta s-a încheiat şi cea mai mare tranzacţie rezidenţială din acest an, pentru o vilă în Bucureşti, al cărei preţ de vânzare a fost de 3,5 milioane de euro.

Penthouse de peste un milion de euro

Şi reprezentanţii companiei DTZ Echinox susţin că departamentul rezidenţial luxury s-a remarcat în acest an printr-un volum mare de activitate. „Am vândut până acum proprietăţi din acest sector cu preţuri cuprinse între 700.000 de euro şi peste 1.000.000 de euro", spune Oana Iliescu, co-director al companiei.

Una dintre cele mai valoroase tranzacţii încheiate de DTZ a implicat vânzarea unui apartament tip penthouse cu cinci camere, situat într-unul dintre cartierele selecte ale Capitalei - Dorobanţi. Preţul de tranzacţionare a fost de 1.100.000 de euro.


Sursa