De luni, bucureştenii din sectorul 1 vor beneficia de primul centru de colectare selectivă pe zece fluxuri diferite de deşeuri, alimentat exclusiv cu energie alternativă.

16429-img_0485.jpgCentrul, care este situat pe Şos. Odăi nr. 367, reprezintă o premieră la nivel naţional şi pune la dispoziţia locuitorilor Capitalei facilităţi de colectare la standarde europene. Cele zece fluxuri de deşeuri care pot fi colectate la EcoRampa sunt: hârtie şi carton, plastic, sticlă albă, sticlă colorată, metale feroase şi neferoase, anvelope, deşeuri electrice, becuri şi lămpi, baterii uzate şi textile.

Proiectul EcoRampa a fost realizat de Asociaţia Environ în colaborare cu sectorul 1 al Municipiului Bucureşti şi compania Romprest şi are ca scop determinarea cetăţenilor de a adopta un comportament social responsabil, prin depozitarea deşeurilor reciclabile într-un centru de colectare şi prelucrare.

"Acesta este primul dintr-o serie de proiecte cu acoperire naţională, vizând crearea unei infrastructuri solide de colectare selectivă a deşeurilor pusă la dispoziţia cetăţenilor, care să favorizeze îndeplinirea obligaţiilor de mediu ale ţării noastre. Prin Directivele Europene, fiecare dintre aceste fluxuri de deşeuri este asociat cu ţinte anuale de atins în calitate de membru al Uniunii. Neatingerea obiectivelor atrage după sine penalităţi de sute de mii de euro pe zi, care în final sunt plătite tot de către cetăţeni. Dorim ca exemplul Primăriei Sectorului 1 să fie urmat de cât mai multe primării şi consilii locale, de la comune până la municipii", a declarat Andrei Orban, preşedintele Asociaţiei Environ.

Prin tratatul de aderare la Uniunea Europeană, România şi-a asumat o serie de obligaţii în ceea ce priveşte gestionarea deşeurilor. Potrivit Legii serviciului public de salubrizare a localităţilor, sectorul 1 al Municipiului Bucureşti şi Romprest, în calitate de salubrizator local, au obligaţia de a îndeplini obiectivele de mediu impuse la nivel comunitar, în special reducerea cantităţilor de deşeuri depozitate la gropile de gunoi cu 35% până în 2016.

Proiectul "EcoRampa" este primul de acest gen din ţară şi este o componentă a Campaniei Naţionale de Colectare Selectivă „Alungă fantomele electronicelor vechi". În cadrul acestei campanii bucureştenii din sectorul 1, instituţiile şi companiile private au înţeles cât de important este să aibă un oraş curat şi să trăiască într-un mediu sănătos şi au predat firmelor specializate, într-o singură lună, peste 8 tone de DEEE-uri.

Pe lângă campania "Alungă fantomele electronicelor vechi", administraţia locală a sectorului 1 a lansat, încă din martie 2008, un program propriu de colectare a DEEE-urilor care se desfăşoară în a doua duminică a fiecărei luni.

Locuitorii Sectorului 1 pot renunţa cu această ocazie la aparatura electrocasnică nefolositoare care este preluată de către Asociaţia "Environ" în vederea tratării ecologice, valorificării şi reciclării în conformitate cu legislaţia europeană de mediu.


11 February 2011