Capitala britanică se mândreşte cu un proiect ecologic de anvergură: Podul Blackfriars a devenit cel mai mare pod din lume pe care sunt montate mii de panouri solare fotovoltaice. Întregul proiect face parte dintr-un program iniţiat de autorităţile britanice, de a transforma Londra într-un oraş prietenos cu mediul înconjurător.

32807-1.jpgNetwork Rail, autoritatea responsabilă de reţeaua feroviară a Regatului Unit, a tăiat miercuri panglica celui mai mare pod din lume ce funcţionează cu ajutorul panourilor solare, notează presa britanică. Lucrările de montare a panourilor s-au desfăşurat în mai multe etape şi s-au întins pe o perioadă de aproximativ cinci ani, cu o pauză în timpul Jocurilor Olimpice din 2012. Acoperişul montat desupra podului inaugurat în urmă cu peste 150 ani face parte dintr-un program în valoare de 6,5 miliarde lire sterline de a creşte capacitatea de pe ruta Thameslink (rută de 225 km a sistemului feroviar britanic, cu 50 staţii). 

32808-4.jpgPartea superioară a podului Blackfriars a fost acoperită cu circa 4.400 panouri fotovoltaice (peste 6.000 metri pătraţi), ce asigură aproape jumătate din energia necesară funcţionării staţiei Blackfriars. Astfel, emisiile de carbon vor fi reduse cu peste 510 tone/an, conform estimărilor făcute de compania-administrator, First Capital Connect. Drept urmare, specialiştii apreciază că se va diminua considerabil şi amprenta de carbon de pe traseele feroviare din sud-estul Angliei.

„Trenurile electrice sunt deja cel mai ecologic mijloc de transport în comun, iar acest acoperiş cu panouri va face din călătoria pasagerilor una şi mai prietenoasă cu mediu înconjurător. Această iniţiativă a transformat deja staţia într-un punct de reper vizibil de la o depărtare de câţiva kilometri, de pe râul Tamisa”, declară David Statham, managing director în cadrul First Capital Connect.

Capitala britanică face reale eforturi pentru a deveni un oraş mai prietenos cu mediul înconjurător, iar podul Blackfriars o dovedeşte din plin, devenind cel mai bun mijloc de promovare în ochii turiştilor şi ai angajaţilor ce intră în oraş. De asemenea, autorităţile şi reprezentanţii companiei speră ca întregul proiect să inspire şi alţi mari dezvoltatori şi să îi convingă de beneficiile energiei regenerabile.

CITEȘTE DESPRE: Închiderea celui mai mare aeroport din Europa, pentru construcţia a sute de mii de locuinţe

 

23 January 2014