Timpul in care apartamentele si casele din Bucuresti sunt disponibile spre vanzare in ofertele agentiilor imobiliare a crescut in ultimul an, unele proprietati gasindu-si cumparatori abia dupa sase luni sau chiar mai mult, spun agentii imobiliari.

Locuintele stau pe piata si sase luni pana la vanzarePrincipalul efect al acestei situatii este faptul ca proprietarii sunt nevoiti sa lase la pret, reducerile atingand si 35% din cererea initiala.
"Avem apartamente care sunt de sase luni la vanzare, in conditiile unei promovari normale. Acest lucru se intampla in special din cauza faptului ca pretul era nerealist. Avem proprietari care au scazut pretul cu 30-35%, de la 2.200 euro/mp la 1.500-1.600 euro/mp in zona Sisesti (Baneasa), dupa care am inceput sa avem vizionari", exemplifica Brindusa Mutoiu, broker in cadrul agentiei imobiliare Euroest, cu afaceri de 2,3 mil. euro in 2007.

Cresteri ale duratei de tranzactionare a proprietatilor au consemnat si agentii firmei Perfect Casa, unde timpul de asteptare s-a dublat in special pentru apartamentele noi. Recordul este detinut de o vila boiereasca din centrul Capitalei care se afla spre vanzare sau inchiriere de mai bine de sase luni. "Proprietatea, aflata pe Calea Victoriei, se afla spre vanzare de sase-sapte luni, timp in care nu a fost nici inchiriata, nici vanduta, dar nici proprietarii nu au micsorat pretul de vanzare, de 3,5 milioane de euro", a declarat Eliza Dragomir, broker in cadrul Perfect Casa.

Sase luni reprezinta de altfel media de timp in care o proprietate sta in cadrul firmei Neocasa, unde recordul a fost reprezentat de o casa din zona Straulesti, care a fost vanduta dupa 16 luni. "Tranzactia a fost facuta in ianuarie 2008, iar fata de suma solicitata initial, proprietarii au lasat 35% din pret, 15% in urma negocierii directe", spune Florina Mantescu, director adjunct in cadrul departamentului rezidential al Neocasa. Numarul tranzactiilor imobiliare a scazut puternic incepand cu ultimul trimestru al anului trecut, pe fondul cresterii accelerate a preturilor din ultimii ani si al crizei financiare internationale.

Sursa

20 January 2009