Potrivit unui raport al companiei de servicii imobiliare CB Richard Ellis (CBRE), preţurile în euro la locuinţele noi din Bucureşti s-au redus în medie cu 15-40% în primul semestru faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, ajungând la nivelul din 2005.

Locuinţele noi din Capitală au preţuri în euro ca în 2005"Scăderea preţurilor în prima jumătate a anului a variat între 15 şi 40% faţă de aceeaşi perioadă din 2008, în funcţie de locaţie, grad de finisare şi facilităţi, precum şi de strategia dezvoltatorilor.

În prezent, preţurile de vânzare exprimate în euro sunt la nivelurile din 2005, dar exprimate în moneda naţională nu au înregistrat aceeaşi reducere din cauza deprecierii leului faţă de euro cu aproximativ 17% între septembrie 2008 şi iunie 2009", se arată în raportul CBRE, citat de Mediafax.

Potrivit acestuia, în timp ce pentru zone precum Siseşti-Străuleşti scăderea preţurilor locuinţelor noi reprezintă o înjumătăţire a preţurilor pe metru pătrat, adică 1.000 - 1.3000 euro/mp faţă de 1.800 - 2.800 euro/mp, cele din Aviatorilor-Kiseleff şi cele situate în centrul oraşului sunt mai ieftine cu 500 de euro/mp, ajungând la 3.500-4.000 de euro/mp, respectiv 1.500-2.500 euro/mp.

În Primăverii preţurile de vânzare erau anul trecut de 3.500-4.500 de euro/mp, iar la sfârşitul lunii iunie au ajuns la 2.500-4.000 de euro/mp. În ceea ce priveşte zona Băneasa-Pipera, aici locuinţele se vând cu 1.000-1.700 de euro/mp, faţă de 1.600-2.800 de euro/mp, cât cereau în 2008, în timp ce în Corbeanca scăderea a fost de 100-400 de euro/mp, la 800-1.000 euro/mp.

Sursa

18 August 2009