0-741-46c3f867c0738.jpgCele 20 de apartamete din proiectul rezidential de lux SDK Europa, din nordul Bucurestiului, dezvoltat de compania oradeana SDK Management, au fost vandute integral luna aceasta, au declarat, pentru DailyBusiness, reprezentantii SDK.

"SDK Europa este un proiect exclusivist, atat ca locatie si pret cat si ca suprafete construite, care s-a adresat unui public pretentios, si din acest motiv vanzarea complexului a durat mai mult de un an si jumatate", a precizat Radu Lucian Adrian, PR manager Eurohouse, agentia imobiliara care a promovat proiectul.

Apartamentele cu 3 camere au suprafete intre 238,6 mp si 415,8 mp, iar cele cu 5 camere au o suprafata de 448,5 mp, conform reprezentantilor companiei imobiliare Eurohouse.

Proiectul, situat in zona Iancu Nicolae din nordul Bucurestiului, a reprezentat o investitie de circa 6 mil. euro, iar constructia blocului a inceput in ianuarie 2006 si a fost finalizata in ianuarie 2007.

Preturile de pornire pentru apartamentele cu trei camere, la lansarea proiectului, erau cuprinse intre 223.000 euro si 263.000 euro, ultimele apartamente, vandute recent, avand preturi intre 993.0000 lei si 999.000 lei (intre 310.000 euro si 312.000 euro).

"Targetul acestui proiect rezidential este compus din persoane cu venituri ridicate: oameni de afaceri romani si straini, pentru care conceptul de lux face parte din standardele de locuit" declara, la lansarea proiectului, Radu Lucian Adrian.

Pe langa SDK Europa, SDK Management a mai finalizat un proiect rezidential cu 28 de apartamente in Otopeni, SDK Majestic.

In paralel cu activitatile in domeniul imobiliar, SDK ofera consultanta manageriala unor societati din Romania cum sunt producatorul de bauturi alcoolice Kondratov SRL si si reprezentanta companiei canadiene Hexol in Romania, Hexol Lubricants (Romania) SRL.

Sursa

17 August 2007