Segmentul inchirierilor de lux a cunoscut o diminuare de aproximativ 20% in ceea ce priveste volumul tranzactiilor, in primul semestru al anului, comparativ cu perioada anului 2008, iar nivelul chiriilor a scazut cu 10 - 15%, au declarat pentru NewsIn reprezentantii ai unor companii imobiliare.

Locuintele de lux raman fara chiriasi"Segmentul inchirierilor de lux, precum intreaga piata imobiliara poarta o intreaga nota de subiectivism. Facilitatile, finisajele, tipul proprietatii sau locatia sunt doar cateva aspecte care influenteaza decizia de inchiriere a clientului.

Nu putem spune ca exista interes mai scazut fata de anumite zone, daca ne raportam la anul anterior (...) Comparativ cu anul 2008 segmentul inchirierilor de lux a cunoscut o diminuare de aproximativ 20 de procente in ceea ce priveste volumul tranzactiilor", au spus reprezentantii Eurometropola.

Potrivit acestora, piata rezidentiala a inchirierilor de lux este, poate, singurul segment care a cunoscut cele mai putine fluctuatii in ultima perioada. In ceea ce priveste preferintele clientilor, acestia se orienteaza in special catre imobilele nou construite, in locatii din Nordul Capitalei precum Soseaua Nordului, Primaverii sau Kiseleff.

"O zona care a inceput sa starneasca interesul acestui tip de chirias este reprezentata de perimetrul Dobrogeanu Gherea- Baneasa care este atractiva prin proximitatea fata de DN1 si de aeroport", mai spun consultantii Eurometropola.

Conform senior sonsultant al departamentului rezidential la DTZ Echinox, Raluca Plavita, nu se poate discuta despre criza segmentului de lux, in principal din cauza locatiilor exclusiviste care au fost scumpe chiar si inainte de 1989, si care vor continua sa tina stacheta sus.


Sursa

19 August 2009