Ministrul spaniol al Economiei a anunţat joi că 6.000 de locuinţe vor fi puse la dispoziţia persoanelor care au fost evacuate din casele lor, cu chirii cuprinse între 150 şi 400 de euro.

28795-locuinte-sociale-pentru-cei-evacuai-din-cauza-c.jpgGrupurile financiare proprietare al locuinţelor, ministerele implicate, Federaţia comunelor spaniole şi o grupare de ONG-uri au ajuns joi la un acord privind crearea unui social de 6.000 de locuinţe, a precizat ministerul.

Contractele de închiriere, cu o durată de doi ani, vor fi rezervate "persoanelor care au fost evacuate din locuinţele lor principale de la 1 ianuarie 2008 pentru că nu au achitat împrumutul imobiliar şi care se află într-o situaţie socială foarte vulnerabilă".

Familiile numeroase, monoparentale, sau care au un copil cu vârsta sub trei ani şi persoanele cu handicap vor avea întâietate, potrivit Mediafax. 

O comisie va fi formată pentru a atribui locuinţele, îndrumaţi mai ales de gruparea de ONG-uri Platforma del Tercer Sector şi de Federaţia comunelor spaniole, a adăugat ministrul Economiei.

Convenţia va fi semnată oficial în cursul lunii ianuarie şi va intra în vigoare "începând cu primul trimestru al lui 2013.

 

Sursa

21 December 2012