Dezvoltatorii fac tot posibilul ca locuinţele lor să se încadreze în condiţiile impuse de Guvern prin programul „Prima casă".

Locuinţe mai ieftine pentru „Prima casă”Reprezentanţii dezvoltatorului piteştean Conarg Real Estate, de exemplu, şi-au luat inima-n dinţi şi au anunţat reduceri importante de preţ.

Astfel, la ora actuală, o garsonieră în complexul rezidenţial „Răsărit de Soare" costă doar 39.000 de euro.

La care se adaugă TVA-ul de 5%. Această manevră a picat la ţanc, iar rezultatele nu au întârziat să apară.

"În Răsărit de Soare am redus preţul apartamentelor, lucru care a reuşit să atragă numai în ultima săptămână peste 40 de clienţi noi. Iar numărul lor creşte zilnic! Şi nu numai atât!

Începând cu luna august, cei interesaţi pot vizita modele ale apartamentelor. Unităţile locative din complex sunt gata în proporţie de 95% ", a precizat Romeo Căzănescu, director general la CONARG Real Estate.

Aceasta este cea de-a doua surpriză plăcută pe care dezvoltatorul a făcut-o clienţilor săi, după ce, cu numai o lună în urmă CONARG i-a surprins cu vestea îmbucurătoare că noii locatari se vor putea muta în Răsărit de Soare, începand cu luna septembrie 2009, deşi termenul de finalizare era preconizat pentru iunie 2010.

Complexul rezidenţial Răsărit de Soare este situat în partea de Est a Capitalei, în cartierul Titan, şi se adresează clasei medii.

Cu o valoare a investiţiei de peste 60 milioane de euro, ansamblul de 988 de garsoniere si apartamente cu două, trei sau patru camere, are o suprafaţă totală construită de 84.465 mp

23 July 2009